16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

21 de luni de război în Ucraina: Kievul caută un plan de supraviețuire. Tensiunile de la vârful conducerii sunt tot mai mari

La mai bine de 21 de luni după ce Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina, starea de spirit devine sumbră la Kiev, tensiunile dintre președintele Volodimir Zelenski și generalul său de vârf, Valeri Zaluzhnîi, sunt la cote maxime, scrie Politico.

Succesele de anul trecut, când Ucraina a stopat mai întâi atacurile Rusiei asupra capitalei sale și apoi a recucerit zone de teritoriu, au intrat într-un impas de-a lungul a sute de kilometri de linii de front, în timp ce soldații ucraineni și ruși duc bătălii sângeroase pentru avansuri și retrageri măsurate în metri.

Acest lucru a dus la lupte politice la Kiev, în timp ce oficialii caută modalități de a supraviețui Rusiei în timpul unui război lung în care Moscova are mai mulți oameni, mai multe arme și o economie mai mare. 

Starea de spirit de la Kiev este înrăită și mai mult de șocurile recente în ceea ce privește sprijinul extern pentru continuarea ajutorului militar.

Politicienii ucraineni sunt disperați după un plan care să le ofere în continuare sprijin financiar.

Ei spun că ideea principală a armatei pare să fie de a recruta mai mulți ucraineni și de a presa aliații Kievului pentru mai multe muniții de artilerie. 

„Tot ce auzim până acum de la [armata] este: „Dă-ne mai mulți oameni și milioane de obuze de artilerie”. Este nerealist”, a spus o persoană familiarizată cu chestiunea care a vorbit sub condiția anonimatului.

”Există un plan”

Dar oficialii militari au transmis POLITICO că există un plan.

”Crede-ți că [secretarul american al apărării Lloyd] Austin și [comandantul comandamentului european al SUA Christopher] Cavoli ar veni să-l întâlnească pe Zaluzhnîi dacă nu ar avea niciun plan?” înreabă oficialii ucraineni.

Rusia, simțind crăpăturile în conducerea Ucrainei, a răspândit zvonuri despre o rivalitate politică între Zaluzhnîi și Zelenski, subliniind totodată că aliații Ucrainei s-au săturat de luptă.

„Este clar că cheltuirea fondurilor în groapa monetară ucraineană devine din ce în ce mai dificilă pentru ei”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor. 

„În ceea ce ne privește, operațiunea militară specială va continua, economia noastră s-a adaptat la condițiile operațiunii militare speciale și asigură nivelul necesar pentru continuare”.

Luptele interne de la Kiev provoacă consternarea publicului.

„Înțeleg de ce Rusia vrea să împartă conducerea politico-militară în „militar” și „politic” și să îi facă să se lupte între ei”, a declarat Alina Mykhailova, ofițer al armatei ucrainene și membru al consiliului orașului Kiev, într-o  postare pe Facebook. 

„Asta este singura modalitate prin care inamicul poate învinge în mod decisiv Ucraina. Dar eu nu înțeleg și refuz să înțeleg de ce le dăm ceea ce vor”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.