2.2 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Vulcanul Etna erupte inele de fum uriașe aproape perfecte, un fenomen rar întâlnit | Video

Vulcanul Etna din Sicilia a erupt inele de fum uriașe, cu un diametru de câteva zeci de metri, un fenomen rar întâlnit.

Acest fenomen nu are loc însă pentru prima oară pe insula italiană.

Etna – suprenumită ”Doamna Inelelor” – nu este singurul vulcan din lume care face aceste cercuri de fum cu un diametru de până la 200 de metri, care-şi pot păstra forma circulară pe cer până la zece minute, potrivit Futura Sciences.

Cercuri de fum emit şi vulcanii Stromboli sau Eyjafjallajökull în Islanda.

Acest fenomen, care are loc la începutu, lui aprilie, se explică prin apariţia unui ”crater nou (care) s-a format în urmă cu câteva zile în craterul de sud-est”, situat la peste 3.500 de metri altitudine, declară Reuters un ghid pe Etna, Giuseppe Barbagallo.

Acest crater nouă, are ”o gură perfect rotundă, pe care ies mai multe inele vulcanice”, spune el.

Aceste ”inele” se explică şi prin ”morfologia craterului şi conductei”, ”în care presiunea creşte mai mult sau mai puţin” şi ”conţinutului gazelor”, enumeră la TF1 un vulcanolog de la Universitatea Paris-Saclay, Jacques-Marie Bardintzeff.

Cercurile de fum se produc la împingerea gazelor de către explozii care au loc în conducte strâmte, situate deasupra camerelor magmatice.

”Se reunesc mai mulţi factori şi fac în final o mică minune”, declară el.

Formarea acestor cercuri nu anunţă o erupţie viitoare, chiar dacă Etna este un vulcan în activitate, care ”scuipă” cu regularitate lavă şi cenuşă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.