16.9 C
București
vineri, septembrie 20, 2024

Corpul de control trimis la Spitalul Sf. Pantelimon din București: 20 de decese suspecte și acuzații de blocaj al activității

Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Sf. Pantelimon după ce un asistent medical a sesizat 20 de decese suspecte cauzate de administrarea necorespunzătoare a unui medicament.

Directorul de îngrijiri acuză că este împiedicat să-și desfășoare activitatea.

”În urma sesizărilor pricmite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuţilor sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că, totodată, joi, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament.

”Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secţii care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, şi Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii se va implica în verificarea acestor acuzaţii grave legate de siguranţa pacienţilor. Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate şi altor instituţii abilitate”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.