Aproximativ 450 de milioane de cetățeni din cele 27 de state membre ale UE vor merge la vot între 6 și 9 iunie pentru a alege peste 700 de membri ai parlamentului european, singura adunare transnațională aleasă în mod direct din lume.
Alegerile pentru Parlamentul European – numite mai frecvent alegerile europene – au loc la fiecare cinci ani și, întrucât parlamentul joacă un rol esențial în elaborarea legislației UE, contribuie la modelarea direcției politice a blocului.
Buletinul de vot din acest an, primul de la Brexit, este urmărit îndeaproape, deoarece sondajele de opinie prognozează câștiguri semnificative pentru partidele de extremă dreapta și anti-establishment, care ar avea consecințe de amploare asupra agendei de politică a UE.
Unii observatori cred că, în ciuda creșterii prezise a partidelor „anti-europene” de extremă-dreapta, puține lucruri se pot schimba în practică. Alții spun că aceste alegeri s-ar putea dovedi în cele din urmă un moment determinant pentru bloc.
Ce face parlamentul?
Alături de consiliu, care reprezintă guvernele naționale ale statelor membre, și de comisie, ramura executivă care propune și pune în aplicare legislația UE și conduce blocul de zi cu zi, parlamentul este una dintre cele trei instituții de bază ale uniunii.
Prin „procedura de codecizie”, parlamentul împarte puterea legislativă cu consiliul, conturând și eventual, dacă sunt de acord cu acestea, aprobând noi reglementări și directive propuse de comisie.
Parlamentul reprezintă interesele cetățenilor UE la nivel european, adoptând legi care afectează țări, companii și persoane în domenii atât de diverse precum migrația, statul de drept, politica socială, mediul, securitatea, drepturile consumatorilor și economia.
De asemenea, ajută la definirea priorităților financiare ale UE, aprobând bugetul multianual al UE și examinând modul în care banii sunt cheltuiți și modelează executivul blocului, alegerea președintelui comisiei și aprobarea Colegiului comisarilor.
Cum functioneazã?
Deputații europeni sunt aleși ca membri ai partidelor naționale, dar, odată ce sunt în parlament, se alătură, în general, unor grupuri politice transnaționale care au aceleași opinii. În prezent există șapte astfel de grupuri, majoritatea partidelor naționale fiind afiliate la unul dintre ele.
Un grup trebuie să aibă cel puțin 23 de membri care între ei trebuie să reprezinte cel puțin un sfert din statele membre ale UE. Cele mai mari două grupuri sunt Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta și Socialiștii și Democrații de centru-stânga (S&D).
Parlamentul lucrează în 20 de comisii specializate formate între 25 și 80 de europarlamentari, care se ocupă de domenii precum transportul sau apărarea. Compoziția și președinția fiecăruia ar trebui să reflecte structura politică a parlamentului în ansamblu.
Cum sunt organizate alegerile?
Statele membre sunt libere să organizeze alegeri după cum doresc, atâta timp cât acestea au loc în aceeași perioadă de patru zile și numărul de deputați aleși din fiecare partid național este proporțional cu numărul de voturi pe care le primește.
Cetățenii UE care sunt rezidenți într-o altă țară membră pot vota și candida la alegeri acolo atâta timp cât sunt înregistrați.
Următorul parlament va avea 720 de europarlamentari, cu 15 mai mulți decât în 2019.
Numărul fiecărui stat membru este convenit în prealabil și se bazează pe principiul că deputații din țările mai mari reprezintă mai mulți oameni decât deputații din țările mai mici.
Numărul minim de deputați din orice țară este de șase, iar cel maxim este de 96. În următorul parlament, cele mai mari trei cohorte vor fi Germania cu 96 de europarlamentari, Franța (81) și Italia (76); cele mai mici vor fi Cipru, Luxemburg și Malta, fiecare cu șase.
Când vom ști rezultatele?
Niciun rezultat nu va fi anunțat până în seara zilei de 9 iunie, astfel încât țările care votează mai devreme nu influențează rezultatele în altă parte. O estimare parțială va fi publicată în jurul orei 18:15 CET și o imagine mai mult sau mai puțin fiabilă ar trebui să fie disponibilă până la ora 23:00.
Ce prognozează sondajele?
Cele mai multe sondaje prevăd cele mai mari câștiguri pentru grupul de extremă dreapta Identity and Democracy (ID), care include AfD din Germania, Raliul Național (RN) al Franței), FPÖ din Austria și Lega din Italia. Ar putea termina pe locul al treilea, trecând probabil de la 59 la 85 de locuri.
Conservatorii și reformiștii europeni (ECR), care sunt prima națiune, inclusiv Legea și justiția din Polonia (PiS), Frații Italiei ai Giorgia Meloni, partidul finlandez, Vox din Spania și Democrații din Suedia, vor luea, probabil 75 de locuri.Unele estimări sugerează că partidele de dreapta radicală sunt pe cale să termine pe primul loc în nouă țări, inclusiv Austria, Franța, Țările de Jos și Belgia, și pe locul al doilea sau al treilea în alte nouă, inclusiv Spania, Portugalia, Suedia și posibil Germania.
Cu toate acestea, se preconizează că PPE de centru-dreapta va rămâne cel mai mare grup cu aproximativ 175 de locuri, mai mult sau mai puțin neschimbate, iar S&D de centru-stânga va termina din nou pe locul doi, pierzând probabil câțiva europarlamentari pentru un total de aproximativ 145.
Ce ar însemna acest rezultat în practică?
Este foarte greu de spus: multe vor depinde de atitudinile deputaților europeni care sunt în prezent „ neînscriși ” (neatașați), adică nu sunt membri ai niciunui grup transnațional – în special cei din partidul Fidesz al lui Viktor Orbán – și de schimbările așteptate în grupuri de după alegeri.
Teoretic, grupurile PPE, S&D și Renew ar trebui să păstreze majoritatea în parlament, cu o coaliție de dreapta PPE, ID și ECR sau o coaliție „eurocritică” formată din ID, ECR, Stânga și deputați neafiliați care nu pot adună suficiente voturi pentru a trece proiecte de lege.
Mulți observatori își fac griji că ECR și ID – cele două grupuri național-conservatoare și de extremă dreaptă – și-ar putea uni forțele pentru a încetini sau bloca propunerile comisiilor, punând în pericol proiecte cheie precum tranziția ecologică și sprijinul pentru Ucraina.
Cu toate acestea, ECR și ID nu au reușit să colaboreze în trecut și, deși sunt de acord cu privire la unele aspecte – cum ar fi migrația și anularea legislației de mediu – sunt profund divizate în ceea ce privește alte subiecte, inclusiv poziția lor față de Rusia și sprijinul pentru Kiev.
