-0.7 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Mircea Geoană a depus cerere la OSIM pentru înregistrarea mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a depus o cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii „MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”.

Potrivit site-ului OSIM. Mircea Geoană a depus în 28 iunie două solicitări de înregistrare a mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”, cu două reprezentări grafice diferite.

Ambele solicitări au statusul ”în aşteptare”.

Pe site-ul OSIM mai există o singură cerere care conţine numele lui Geoană – BUCUREŞTI CÂŞTIGI CU GEOANĂ! – depusă de PSD Bucureşti în martie 2004, care a fost anulată.

Mircea Geoană se profilează de mai mult timp drept candidat independent pentru Cotroceni, deşi un anunţ oficial nu a fost făcut, în condiţiile în care încă ocupă funcţia de adjunct al NATO.

Reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale „România Renaşte” i-au cerut, în urmă cu o săptămână lui Geoană să candideze la alegerile prezidenţiale. Liderul Mişcării România Renaşte Dumitru Borţun a făcut apel către toate forţele „democratice şi sănătoase” din ţara noastră să îl susţină pe Geonă în competiţia electorală pentru Cotroceni. Şi preşedintele Partidului România în Acţiune Mihai Apostolache a anunţat, vineri, că formaţiunea a luat decizia, joi seara, de a susţine candidatura independentă a lui s ecretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. El a adăugăt că reprezentanţii formaţiunii pe care o conduce se vor implica în strângerea de semnături, în acţiuni de promovare a candidaturii lui Geonă.

”Sunt onorat că liderii mişcării România Renaşte şi partenerii lor văd în mine profilul unui preşedinte al tuturor românilor”, declara Geoană la acel moment.

Un sondaj INSCOP îl dă favorit pe Geoană pentru Preşedinţie, în timp ce un sondaj CURS îl plasează pe poziţia a treia.

”După războaie seculare, rămâne cum am stabilit: anul 2024 este anul independenţilor în România!”, a scris Geoană pe Facebook după apariţia sondajelor.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.