Jordan Chiles, gimnasta americană, contestă în continuare decizia de retragere a medaliei de bronz obținute la Jocurile Olimpice de la Paris și declară că decizia a fost nedreaptă.
Jordan Chiles afirmă că a fost devastată de vestea din weekendul trecut că a pierdut locul al treilea în proba de sol, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis în favoarea unui apel al Anei Bărbosu, care urmează să primească bronzul.
„Nu am cuvinte. Această decizie pare nedreaptă şi vine ca o lovitură semnificativă nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care mi-au susţinut călătoria”, a scris sportiva în vârstă de 23 de ani într-o postare pe Instagram, potrivit Reuters.
„În plus faţă de durerea sufletească, atacurile rasiste neaşteptate de pe reţelele sociale sunt greşite şi extrem de dureroase. M-am dedicat trup şi suflet acestui sport şi sunt atât de mândră să îmi reprezint cultura şi ţara.”
Ana Bărbosu şi echipa sa au făcut apel la TAS pentru că o contestaţie depusă cu privire la rezultatele finalei la sol de către echipa americană a fost înregistrată cu patru secunde după termenul de un minut permis de Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG).
Succesul apelului a însemnat că punctajul lui Chiles a fost redus şi ea a căzut de pe locul al treilea.
USA Gymnastics a prezentat duminică dovezi video suplimentare la TAS, care, în opinia sa, au demonstrat că nu a existat nicio eroare de procedură, dar organismul juridic cu sediul la Lausanne a precizat joi că încălcarea a fost „foarte clară”.
TAS a menţionat că nu are puterea de a ordona ca o a doua medalie de bronz să fie acordată lui Chiles, „aşa cum au propus unele dintre părţi”.
Chiles, care a câştigat, de asemenea, aurul pe echipe la Paris, a declarat că va lupta şi că speră că autorităţile vor ceda în cele din urmă.
„Mă confrunt acum cu unul dintre cele mai provocatoare momente ale carierei mele”, a adăugat ea. „Voi aborda această provocare aşa cum am făcut-o şi cu celelalte – şi voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate. Cred că, la sfârşitul acestei călătorii, persoanele care deţin controlul vor face ceea ce trebuie.”
Ana Maria Bărbosu va intra în posesia medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice în cadrul unei ceremonii care va avea loc, vineri, la ora 15.30, la Casa Olimpică din Bucureşti.