0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Guvernul majorează plafonul de neimpozitare la 3.000 lei și pentru pensiile militare

Guvernul a majorat plafonul de venit neimpozabil la 3.000 de lei şi în cazul pensiilor din sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică.

„Începând cu luna octombrie, plafonul lunar până la care pensionarii nu vor plăti impozit pentru veniturile obţinute din pensii va creşte de la 2.000 la 3.000 lei.

După proiectul de lege adoptat recent în Parlament, Guvernul a completat prin ordonanţă de urgenţă, astăzi, categoriile de pensionari care vor beneficia de majorarea pragului până la care se aplică scutirile la impozitarea pensiei.

Este vorba despre beneficiarii pensiilor militare reglementate de Legea numărul 223/2015 privind pensiile militare de stat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a reamintit că pensiile militare de stat reprezintă „o situaţie particulară”, deoarece din anul 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public, fiind reglementat de Legea 223/2015.

„Pensiile militare de stat reprezintă o situaţie particulară pentru că începând cu 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public, fiind reglementat independent prin Legea nr. 223/2015.

Militarilor, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în activitate li se reţine din soldă/salariul lunar o contribuţie individuală la bugetul de stat.

Acest fapt face dificilă determinarea contribuţiei contributive a pensiilor militare, însă argumentează majorarea plafonului neimpozabil la acelaşi nivel cu celelalte pensii stabilite pe principiul contributivităţii. Impactul bugetar al aplicării acestei decizii până la sfârşitul anului în curs este de 34,6 milioane de lei”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.