3.4 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Putin și realitatea paralelă. Președintele rus a afirmat că Occidentul că a pregătit Ucraina să atace Rusia înainte de invazie

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat luni „elitele occidentale” că ar fi pregătit armata ucraineană să atace Rusia chiar înainte de începerea campaniei militare ruse în Ucraina în februarie 2022, potrivit EFE.


Într-un mesaj video, cu ocazia împlinirii a doi ani de la anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud), Putin a afirmat că Rusia a încercat să ajungă la o soluţionare paşnică a conflictului din 2014, ca urmare a „loviturii de stat” de la Kiev, aşa cum numeşte Moscova mişcarea de contestare a regimului prorus al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a adus la putere forţele prooccidentale în Ucraina.

„Ştiţi deja cum s-au încheiat aceste negocieri: minciuni, falsificări şi înşelăciune din partea elitelor occidentale, care în acest timp au transformat Ucraina într-o colonie a lor, într-un cap de pod împotriva Rusiei”, a declarat el.

Putin a afirmat că aceste elite „au instigat la ostilitate faţă de tot ce este rusesc, au furnizat arme, au trimis mercenari şi consilieri, au pregătit armata ucraineană pentru un nou război, pentru a lansa din nou o acţiune punitivă în sud-est, la fel ca în primăvara şi vara anului 2014”.

Preşedintele rus susţine că „nu numai Donbasul, ci şi Crimeea şi alte regiuni ale Rusiei erau vizate”.

„Evoluţia ulterioară a evenimentelor a confirmat pe deplin necesitatea şi validitatea operaţiunii militare speciale, caracterul său cu adevărat eliberator”, a susţinut Putin, justificându-şi astfel decizia de a-şi trimite trupele în Ucraina şi declanşând cel mai sângeros conflict imperialist în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

„Rusia este patria istorică a Donbasului şi a Novorossiei, iar Ucraina a vrut să rupă aceste regiuni de ea pentru totdeauna”, a declarat Putin în mesajul său video, potrivit portalului rusesc RBC.ru. Aşa cum a fost prezentată de Moscova, Novorossia s-ar întinde de la Doneţk până la Odesa.

Putin a spus că în „teritoriile eliberate” se construiesc case, şcoli şi grădiniţe, activitate în care sunt implicate toate regiunile ţării, subliniind contribuţia voluntarilor, a organizaţiilor sociale şi religioase, precum şi a partidelor politice reprezentate în parlament.

„Mulţumesc tuturor cetăţenilor ţării pentru această coeziune şi spiritul patriotic. Toate obiectivele stabilite vor fi atinse”, a declarat Putin în mesajul său video prilejuit de aşa-zisa ‘Zi a reunificării’, cum a denumit Kremlinul celebrarea „anexării” celor patru regiuni ucrainene. Anexarea Crimeii este marcată separat de Rusia la 18 martie.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.