4.3 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Marian Ceaușescu amendat după ce l-a insultat pe Klaus Iohannis la secția de votare. ”Borfaşule, da banii când îi dai înapoi?”

Marian Ceaușescu, cunoscut pentru implicarea sa în diverse proteste legate de personalități publice și politicieni, a fost amendat duminică după ce l-a insultat pe președintele Klaus Iohannis la o secție de votare din București.

Poliţia Capitalei a transmis că, duminică, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată că la un liceu din Sectorul 1 este un posibil incident electoral.

”Din verificări, s-a stabilit faptul că, pe timpul sosirii unui demnitar, la sediul instituţiei de învăţământ, în scopul exercitării dreptului de vot, o persoană aflată în apropiere a adresat expresii jignitoare.

Bărbatul, care a manifestat un comportament ilegal, a fost condus, de către jandarmi, la Secţia 5 Poliţie, în vederea stabilirii identităţii şi sancţionării contravenţionale a acestuia.

Pe timpul deplasării cu autospeciala Jandarmeriei, persoana în cauză a refuzat să oprească înregistrarea audio-video”, a arătat sursa citată.

Ulterior, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

”Sunt la Secţia 5 Poliţie unde am fost adus de către Jandarmeria Română, lovit, pentru că domnul Iohannis, l-am întâmpinat aşa: «Borfaşule, da banii când îi dai înapoi?» şi atunci Jandarmeria m-a luat din faţa liceului”, a relatat, pe Facebook, Marian Ceauşescu.

El a reclamat că unul dintre jandarmi i-a şters filmarea.

”Nu mai avem dreptul să ne huiduim, să ne criticăm niciun politician pentru că Jandarmeria imediat ia atitudine. Deci Iohannis a dat ordin prin şefii Jandarmeriei ca să fiu luat”, a susţinut el.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.