2 C
București
luni, decembrie 23, 2024

Lovitură de teatru pentru Partidul Oamenilor Tineri. Surse: Doi senatori POT vor trece la PSD și PNL, iar partidul își pierde din drepturi în Senat

Partidul Oamenilor Tineri (POT) va rămâne fără doi senatori foarte importanți pentru construirea grupului parlamentar din Senat. Conform unor surse politice senatorii vor trece în cursul zilei de luni la PSD și respective PNL.

Acest lucru înseamnă că POT nu va bifa numărul minim necesar de senatori pentru ca partidul să fie reprezentat în biroul permanent și își va pierde din drepturi.

Tot luni 20 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Ciprian Şerban, a fost ales în funcţie şi cu voturi de la partidele „izolaţioniste” AUR, SOS şi POT, susţinând că este posibil ca o parte dintre aceştia să treacă la PSD.

Moşteanu a precizat că deputaţii USR nu au votat, alegând să stea în bănci.

„Tocmai s-a terminat votul pentru preşedintele Camerei Deputaţilor. Noi am numărat prezenţa şi au mers să voteze 175 de deputaţi de la PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, cei care formează coaliţia, cei care propun Guvernul Ciolacu 2. În final, preşedintele a fost ales cu 195 de voturi, o diferenţă de 20 de voturi care au venit de la deputaţi AUR, SOS sau POT, pentru că noi, deputaţii USR, am decis să stăm în bancă, nu mergem să punem voturile în urnă.

Am spus toţi prezent, nu votez, tocmai pentru a vedea în final câţi dintre cei aşa-zişi izolaţionişti sunt de fapt pesedişti acoperiţi. Se pare că sunt vreo 20 în momentul ăsta şi iată că a venit Crăciunul mai devreme la PSD şi le-a mai adus 20 de voturi”, a explicat parlamentarul USR.

Întrebat dacă se aşteaptă ca aceşti 20 de parlamentari care au votat pentru Ciprian Şerban să treacă la PSD, la PNL în perioada următoare, Moşteanu a răspuns:

„Probabil, o parte din ei, de fapt unii sunt deja, înţeleg că au anunţat sau urmează să anunţe şi probabil o parte din aceşti 20 care au dat astăzi vot pentru PSD îi vom vedea uitând, de fapt, de cei care le-au dat mandatul şi ducându-se în băncile PSD”.

„N-am informaţii, eu fac o observaţie strict aritmetic pe ce s-a întâmplat astăzi. Iată, astăzi, cum spuneam, a venit Moş Crăciun mai repede la PSD cu încă 20 de voturi de la cei din partidele izolaţioniste”, a adăugat Ionuţ Moşteanu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.