Un tezaur monetar rar, format din 30 de creițari din argint și descoperit într-o fântână din Sălaj în 1978, a fost găsit întâmplător într-o consignație din București după 40 de ani.
La cinci ani de la „reîntoarcerea la origini” a tezaurului, întreaga poveste este rememorată chiar de către principalul protagonist al recuperării monedelor, muzeograful Emanoil Pripon din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, scrie Agerpres.
„În seara zilei de 12 februarie 2020, împreună cu colegul meu Szabo Attila, eram într-un stagiu de cercetare a ceramicii produse în centrul de olari de la Zalău, în Bucureşti, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Eram deja pe finalul stagiului de cercetare şi ne-am gândit să luăm biletele de întoarcere spre casă.
Mergând pe jos, de la locul de cazare spre Gara de Nord, la un moment dat am ajuns în dreptul unei consignaţii de artă. Cu toate care a trecut deja ora închiderii, am văzut lumina înăuntru o siluetă şi am intrat. Ne-am uitat în primul rând la ceramică, am schimbat câteva cuvinte cu proprietarul şi la ieşire, într-o doară, am întrebat de monede, de numismatică.
Foarte amabil, mi-a scos imediat două clasoare de sub tejghea. L-a deschis pe primul şi, spre suprinderea mea, în el am găsit o bucăţică de hârtie care m-a lăsat perplex. Acolo scria lot 30 x 20 creiţari, adică lot de 30 bucăţi de creiţari, fiecare de 20 de creiţari, mini tezaur găsit la moara de apă din Şimleul Silvaniei, la data de 19 august 1979, într-o pungă din piele, după uscarea fântânii, intrat în posesia lui Buzdugan în anul 1980″, povesteşte Emanoil Pripon.
Cum a ajuns tezaurul la o consignație
Potrivit acestuia, cel care a deţinut tezaurul înainte de a fi predat la consignaţie a fost nimeni altul decât George Buzdugan, secretarul general a Societăţii Numismatice Române în perioada 1953-1980.
Printre altele, este şi autorul determinatorului de monede şi bancnote româneşti, valabil încă şi astăzi, la mai bine de 45 de ani de când a ieşit de sub tipar. De altfel, Buzdugan a decedat la scurt timp după ce a intrat în posesia tezaurului, motiv pentru care monedele au ajus, prin intermediul urmaşilor, la respectiva consignaţie din Bucureşti.
Cunoscând valoare istorică a monedelor, muzeograful din Zalău a făcut demersurile necesare chiar a doua zi, de dimineaţă, astfel încât tezaurul să ajungă în posesia Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Emanoil Pripon subliniază faptul că tezaurul este alcătuit din monede de referinţă pentru o perioadă ce se întinde de la mijlocul secolului al XVIII-lea, până la mijlocul secolului al XIX-lea, circulând pe întreg teritoriul României, chiar dacă era o monedă emisă de Imperiul Habsburgic.
„Tezaurul de la Şimleu este format din piese de 20 de creiţari. Acestea sunt monede care au circulat categoric în Transilvania dar, interesant, şi în Ţara Românească şi în Moldova.
Pentru că după 1830, prin regulamentul organic, s-a stabilit ca ducatul olandez de aur şi de asemenea această monedă cu valoarea de 20 de creiţari să reprezinte etaloane monetare în Ţara Românească şi în Moldova. De fapt, aceste monede erau singurele acceptate la plata impozitelor de către visteria statului. Şi erau cumva pe tot teritoriul României.
După 1830, în Ţara Românească şi în Moldova aceasta reprezenta etalon monetar. Sigur că se putea plăti şi în alte monede. Este într-o perioadă în care, de fapt, moneda are valoare intrinsecă. Ceea ce contează este conţinutul de argint. Acesta are un conţinut de argint stabil şi este o monedă de referinţă. De toate au fost 30 de monede.
Ele (…) se întind pe o perioadă de aproximativ 80 de ani, undeva din 1763 de la Maria Tereza şi până în 1840. În 1852 încă se mai emiteau astfel de monede. Însă acestea, tocmai datorită conţinutului exact de argint, rămân în circulaţie şi le găsim tezaurizate”, precizează muzeograful.
