Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă, într-un interviu pentru The Guardian, că „Biblia nu este doar o carte sfântă, ci cel mai mare roman scris vreodată”, subliniind impactul profund pe care lectura sa l-a avut asupra formării sale literare.
Autorul vorbește și despre relația complicată a românilor cu ideea de europenism, remarcând că diaspora, considerată mult timp „cea mai democratică și avansată parte a societății”, s-a întors în mod surprinzător împotriva valorilor pe care le susținuse initial.
În 2014, aflat într-un turneu de promovare în Statele Unite, Mircea Cărtărescu a reușit să își îndeplinească visul de o viață: o vizită în colecția de fluturi a lui Vladimir Nabokov.
Cărtărescu este un mare admirator al autorului ruso-american și împarte cu acesta atât o carieră literară care unește sferele culturale occidentale și estice, cât și o istorie comună de „favorit la Nobel”, fără a câștiga însă premiul.
Mai presus de toate, poetul și romancierul român împarte cu Nabokov fascinația pentru fluturi. În copilărie, visa să devină lepidopterolog. Cu ocazia vizitei la Harvard, Cărtărescu a avut acces la fostul birou al lui Nabokov și a putut admira mostrele colectate de scriitor. „Cea mai importantă lucrare științifică a lui a fost despre organele sexuale ale fluturilor, și am văzut acele fiole mici cu ele”, spune el în șoaptă, fascinat. „Este ca o imagine dintr-un poem sau dintr-o povestire. A fost absolut fantastic.”
Fascinația pentru organele genitale ale fluturilor pare potrivită. Orbitor, trilogia lui Cărtărescu votată drept romanul deceniului în România în 2010, este concepută în forma unui fluture, cu primul și ultimul volum drept aripi, iar cel din mijloc drept corp. În Aripa stângă – primul volum, pe care Penguin îl publică la aproape 30 de ani de la apariția în România – fluturii apar la tot pasul. Dar rareori sunt ființe eterice.
Parțial memorie, parțial peisaj oniric, una dintre scenele caracteristic suprarealiste descrie momentul în care niște săteni medievali descoperă un roi de fluturi uriași, înghețați sub gheața Dunării ca niște mamuți lânoși, de 20 de pași lungime și 40 de pași lățime. Aceștia admiră frumusețea insectelor – apoi sparg gheața și le fierb ca pe homari, pentru un ospăț măreț.
„M-am simțit mereu apropiat de Salvador Dalí și Giorgio de Chirico”
„Nabokov a fost un artist desăvârșit, dar a avut mai puține legături cu literatura fantastică și cu suprarealismul decât am eu”, spune Cărtărescu într-un apel video din apartamentul său din București. „Imaginea fluturilor uriași sub gheața Dunării ar putea veni de la Dalí sau de la De Chirico, artiști cu a căror imaginație m-am simțit mereu înrudit.”
Trilogia Orbitor a fost descrisă ca făcând pentru București ceea ce Ulise a lui Joyce a făcut pentru Dublin: transformând orașul natal al autorului într-un personaj în sine, dar unul pe care l-ai putea surprinde într-un colț de tablou al lui Bruegel făcând ceva de nespus. Din apartamentul de la etajul 5, cu vedere spre Ștefan cel Mare, naratorul lui Cărtărescu își imaginează statuile verzi de bronz coborând de pe socluri pentru a se împreuna cu gorgone de calcar. Un bloc de pe strada Uranus îi apare drept „penisul orașului, roșu și erect”. Cărțile nu sunt scrisori de dragoste pentru locul natal. „Mi-am luat revanșa stilistică și literară împotriva celor care mi-au furat tinerețea.”
„După revoluție am devenit cetățean al universului”
Născut la 1 iunie 1956, Cărtărescu a crescut într-un stat comunist din sfera de influență sovietică, chiar dacă România era notoriu de neobedientă. Tatăl său, personaj central în partea a treia a trilogiei, a avut un rol activ, deși minor, în administrația regimului comunist, și a fost devastat de căderea Cortinei de Fier în 1989. După ce a aflat că Nicolae Ceaușescu a fugit cu elicopterul, „a mers în bucătărie și și-a aruncat carnetul de partid în foc. Plângea întruna fiindcă crezuse în comunism, iar acum vedea că totul fusese o minciună.”
Cărtărescu fiul simțea altfel. În tinerețe, era deja figură marcantă a „generației blue-jeans”, influențată de beatnici, ascultând Beatles de pe discuri aduse din India și știind Howl de Ginsberg pe de rost. „Era un termen ironic: purtam toți blugi, nu Wrangler originali, ci blugi fabricați în vreo uzină din România.”
Prăbușirea URSS a fost pentru el o eliberare. „După revoluție am devenit cetățean al universului.” Deși acum locuiește în România, estimează că o treime din viața post-comunistă și-a petrecut-o în străinătate. Doar primele pagini din Orbitor au fost scrise la București; restul celor 1.400 de pagini au fost scrise în Amsterdam, Berlin, Budapesta și Stuttgart. Fluturele său preferat este monarhul, „pentru că migrează mii de kilometri în fiecare an”.
Recunoașterea internațională și eterna așteptare a Nobelului
În ultimii ani, operele sale au început să primească recunoașterea universală la care aspiră. Solenoid a fost nominalizat la International Booker; Aripa stângă a fost inclusă de Der Spiegel în top 100 al celor mai bune cărți din lume; o nouă traducere a apărut în Franța.
Faptul că este considerat favorit la Nobel de peste un deceniu a contribuit la creșterea vizibilității. În 2023 și 2025, casele de pariuri îi dădeau cote de 11/1, similare cu cele ale idolului său Thomas Pynchon. Este obosit să mai aștepte telefonul de la Academia Suedeză?
„Nu am așteptat niciodată acel telefon. Sunt recunoscător celor care mă consideră demn de premiu, fiindcă a fi văzut astfel, chiar și doar ca zvon, este o mare onoare.”
Câștigul din acest an al lui László Krasznahorkai ar putea să-i fi diminuat șansele, dar literatura din Europa de Est trăiește un moment de vârf – Tokarczuk, Gospodinov, toți citiți cu pasiune. „Aș vorbi de un boom al scriitorilor estici. E ca boom-ul latino-american din anii 60-70.”
Ce face scriitura est-europeană atât de proaspătă? „Mulți sunt complet necomerciali. Nu s-au gândit la bani sau premii; au iubit literatura pur și simplu.”
Refuzat de Academia Română, fermecat de Biblie
Deși aclamat critic, Cărtărescu nu a fost niciodată pe deplin adoptat de establishmentul literar. Anul acesta a ratat intrarea în Academia Română la un singur vot. Un academician în vârstă a spus că opera lui nu e la nivel: „La Dostoievski ai zeci de personaje, la Thomas Mann la fel. La Cărtărescu sunt trei: tata, mama și Mircea.” Cărtărescu nu e deranjat: „Am fost mai degrabă ușurat. Nu mă potrivesc acolo.”
Și totuși, există aspecte profund românești în cărțile sale – religia, de exemplu. Activitatea bisericii era reprimată în comunism. „Când eram copil, nu mergeam la biserică și nu aveam Biblie în casă.” Abia la 30 de ani a citit-o prima dată: „Mi-am dat seama că nu este doar o carte sfântă, ci cel mai mare roman scris vreodată. Mintea mea a fost impregnată de expresivitatea textului, de poezia profeților și de parabolele extraordinare ale lui Iisus.”
Una dintre cele mai izbitoare scene din Aripa stângă este o bătălie epică, de tip Avengers, între o armată de îngeri cu săbii cu două tăişuri şi o hoardă de „cacodemoni” înaripaţi şi cu coarne, monştrii fiind în cele din urmă împinşi în întuneric de psalmii angelici. „Religiile sunt nebunie”, scrie Cărtărescu, „şi totuşi sunt singura cale, fiindcă sunt singura ieşire din lumea noastră pe care mintea o poate imagina.”
Diaspora s-a întors împotriva României
Relaţia ambivalentă a lui Cărtărescu cu ţara natală ar putea fi, de fapt, cel mai românesc lucru despre el. România are cea mai mare diasporă din Uniunea Europeană, cu 3,1 milioane de cetăţeni români înregistraţi ca trăind în alte state membre în 2024. Totuşi, la tensionata rejucare a alegerilor prezidenţiale din mai, o majoritate clară a acestor expaţi a votat pentru un candidat nativist, de tip MAGA.
„O vreme, diaspora a fost cea mai democratică şi cea mai avansată parte a societăţii, dar, spre surprinderea noastră uriaşă, s-a întors complet împotriva ei”, spune el. „Au început să-i invidieze pe românii care trăiau în România, când aceştia au început să câştige mai bine decât ei în străinătate. Au început să-şi urască, de fapt, propria ţară atât de mult, încât au vrut să o distrugă.”
Cu toate acestea, insistă el, românii au fost întotdeauna europeni şi vor continua să fie. „Data de 2007, când au devenit membri ai UE, a fost poate cea mai importantă zi din istoria noastră. Chiar dacă acele mişcări fasciste sau extremiste sunt acum foarte puternice în România, sperăm că se vor diminua.”
