2.3 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Iohannis, întrebat în ce a constat contribuţia sa la găsirea de soluţii pentru Deltă: Contribuţia mea este că am venit aici

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat vineri în ce a constat şi în ce va consta contribuţia sa la găsirea de soluţii pentru Delta Dunării, răspunsul său fiind că a venit în zonă şi a atras atenţia asupra acestor chestiuni.

”Contribuţia mea constă în faptul că am venit aici şi am atras atenţia asupra acestor chestiuni, că am discutat cu autorităţile centrale şi locale, iar soluţiile foarte concrete o să le prezinte ministerul, judeţul, primăria, administratorul Deltei atunci când se pun în practică”, a declarat Iohannis, solicitat să ofere câteva exemple concrete de soluţii pentru Deltă şi să spună în ce a constat şi în ce va consta contribuţia sa la găsirea acestor soluţii.

Referitor la faptul că la întâlnirea avută de autorităţi cu şeful statului nu au fost reprezentanţi ai comunităţilor din interiorul Deltei, respectiv primari ai comunelor din interiorul Deltei şi ai oraşelor, preşedintele a replicat: ”Domnule primar, Tulcea nu-i pe aici prin zonă?”.

La insistenţele jurnalistului de i se oferi exemple de primari ai unor localităţi din interiorul Deltei, Iohannis a spus ”Da!”, iar sesiunea de întrebări şi răspunsuri s-a încheiat.

Iohannis în vizită la Delta Dunării

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după ce a vizitat Delta Dunării împreună cu soţia sa, Carmen, şi cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, că este o zonă senzaţional de frumoasă, monument UNESCO şi este în răspunderea noastră. Şeful statului a precizat că trebuie să vedem care sunt problemele, începând de la pescuitul excesiv, la probleme de turism şi un impact al schimbărilor climatice.

”Este un loc mirific, pentru cei care vin în vizită. Este locul în care şi din care trăiesc localnicii, oamenii locului, dar este mult mai mult de spus, cu frumuseţi aproape inimaginabile, un loc cu potenţial deosebit, un spaţiu care poate fi exploatat în acelaşi timp şi turistic şi economic, oportunităţi la tot colţul, o zonă care este importantă nu doar pentru noi românii ci pentru toată Europa şi pe bună dreptate este monument al naturii UNESCO, este al întregii lumi”, a completat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a arătat că dincolo de asta, trebuie să vedem care sunt problemele, ”începând de la pescuitul excesiv, la probleme de turism care poate fi mai frumos organizat pentru cei care vin”.

”Sunt locuri extraordinar de frumoase pe care nu le văd turiştii, mulţi trec cu barca cu mare viteză, în loc să vadă Delta alungă Delta mai avem multă muncă de convingere de dus”, a spus el.

Şeful statului a menţionat că sunt probleme legate de poluare şi ele trebuie rezolvate.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.