Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO, este cercetător senior la Harvard University Belfer Center și gazda podcastului săptămânal „World Review with Ivo Daalder”. El scrie rubrica „From Across the Pond” pentru POLITICO, iar mai jos vă prezentăm articolul lui de Opinie.
Poate fi salvat NATO? Am fost întrebat din ce în ce mai des acest lucru de când președintele SUA, Donald Trump, a început să denigreze în mod repetat alianța și chiar să amenințe că se va retrage din ea.
Răspunsul meu? Da. Dar nu același NATO pe care l-am cunoscut în ultimii 77 de ani. Pentru a supraviețui valului de critici din partea SUA, va trebui să apară o alianță foarte diferită — și rapid.
O parte din ostilitatea președintelui american era de așteptat. Trump critică alianțele de securitate ale SUA de decenii, încă din celebrul său interviu pentru Playboy din 1990, când a cerut ca aliații să plătească pentru securitatea oferită de SUA. Ca magnat imobiliar, Trump considera că povara alianțelor depășește beneficiile — o viziune pe care a păstrat-o și ca președinte.
În 2017, a intrat la Casa Albă declarând NATO „depășit”. Mai recent, l-a numit „tigru de hârtie”, „inutil”, iar acum, în contextul refuzului aliaților de a se alătura atacului său împotriva Iranului — unii chiar refuzând accesul armatei americane în spațiul lor aerian și în baze — președintele a mers și mai departe.
Testul picat de NATO
Pentru Trump, războiul din Iran a fost un test pentru NATO — și a eșuat. „Vom ține minte”, a spus el, insistând că „noi vom veni în ajutorul lor, dar ei nu vor veni niciodată în ajutorul nostru”.
Întrebat dacă ia în calcul retragerea din alianță, a spus că acest lucru este „mai mult decât o opțiune”.
Totuși, comentatorii consideră că Trump nu poate pune în aplicare această amenințare fără aprobarea Congresului. O lege din 2023, susținută de actualul secretar de stat Marco Rubio, interzice retragerea din NATO fără un vot de două treimi în Senat sau o lege adoptată de Congres.
Cu toate acestea, constituționalitatea acestei legi este discutabilă. Președinții au retras SUA din tratate și înainte — inclusiv George W. Bush în 2002 și chiar Trump în 2019. Iar dacă s-ar ajunge în instanță, este puțin probabil ca Curtea Supremă a Statelor Unite să limiteze puterea executivă a președintelui.
Apărarea sub semnul întrebării
În plus, chiar și fără o retragere formală, Trump poate submina NATO din interior.
Declarațiile sale negative — inclusiv acuzații false că aliații nu ar apăra SUA, deși au făcut-o după 11 septembrie — pun deja sub semnul întrebării angajamentul față de apărarea colectivă.
De asemenea, ar putea reduce trupele americane din Europa, retrage SUA din structura de comandă NATO — inclusiv din poziția supremă ocupată tradițional de un ofițer american — și ar putea bloca deciziile alianței refuzând participarea la consultări.
În ceea ce privește Articolul 5, care spune că un atac asupra unui aliat este considerat un atac asupra tuturor, acesta lasă totuși la latitudinea fiecărui stat să decidă ce măsuri ia. Chiar și trimiterea de echipamente minime poate respecta formal acest angajament.
Cu alte cuvinte, există numeroase modalități de a eroda NATO — sau cel puțin angajamentul SUA față de apărarea colectivă. Aceasta este realitatea cu care se confruntă aliații Americii.
Aceștia au încercat să-l convingă pe Trump de importanța NATO — nu doar pentru ei, ci și pentru SUA. Au încercat prin diplomație, prin creșterea cheltuielilor, prin vizite și apeluri frecvente… Nimic nu a funcționat.
Asta înseamnă că aliații au acum câteva opțiuni clare: în primul rând, pot aștepta finalul mandatului lui Trump, sperând că următorul președinte va reafirma leadershipul american în NATO. A funcționat în primul mandat, dar nu este clar dacă va funcționa din nou. Ceva fundamental s-a rupt, iar încrederea Europei în America este parte din această problemă.
