Scandal la vârful Guvernului după apariția unei înregistrări în care ministrul interimar al Culturii, Demeter András István, apare folosind un limbaj vulgar și afirmații controversate despre „interesul național”.
După presiuni din partea UDMR și a lui Kelemen Hunor, acesta și-a anunțat demisia, și-a cerut scuze public și a solicitat Parchetului să verifice autenticitatea înregistrării.
„Niciodată nu m-am lipit/agăţat de scaun. Când am simţit că este mai corect am renunţat la mandatul de director de teatru, de preşedinte al radioului şi procedez astfel şi acum, când îmi depun mandatul de ministru pe masa premierului. Fără ezitare”, anunţă Demeter András István într-o postare pe Facebook.
El menţionează că, spre deosebire de situaţiile anterioare, trebuie să îşi prezinte şi scuzele „pentru a fi generat, involuntar frământări şi divizare în societatea noastră contemporană şi aşa încărcată şi împovărată de tensiuni”.
„Îmi cer scuze faţă de cei care se simt jigniţi şi faţă de cei care se simt trădaţi”, scrie Demeter András István.
El se declară convins că actele şi faptele sale în interesul cultural naţional şi al celui care conferă adevărată frumuseţe şi plus-valoare a interculturalităţii din România, au dovedit şi vor dovedi contrariul a ceea ce se afirmă acum despre el.
„Mulţumesc tuturor celor care îmi acordă, în continuare, încrederea lor”, spune el în finalul mesajului.
El prezintă şi „Demisia de onoare” depusă la Guvern.
Reacția ministrului demis al Culturii, Demeter András István: ”Nu-mi amintesc să fi spus acele cuvinte”
”Acum mă trezesc și eu și guvernul din care fac parte și formațiunea politică, dar și comunitatea căreia aparțin, cu o situație care este surprinzătoare. Mi s-au atribuit niște afirmații pe care nu-mi amintesc să le fi făcut. Mi s-au atribuit niște afirmații de o realitate care sunt contrazise de actele și faptele mele, realizările mele de pe scena publică din 1993 încoace.
Mi se atribuie o conduită care nu mă caracterizează. Nu-mi amintesc să fi avut loc o astfel de afirmație din partea mea. Nu-mi amintesc să fi spus acele cuvinte. Nu cred că eu sunt acea persoană care spune că nu-l interesează interesul național. Nu cred că eu sunt acea persoană care afirmă că interesul Rusiei este deasupra intereselor Moldovei sau ale României.”, a transmis Demeter Istvan.
”Deci este ceva nonsens. Nu am altă explicație decât aceea că cineva are altă interese, cineva dorește să discrediteze pe toată lumea, prin mine, printr-o exprimare băgată în gura mea sau fără tehnologie modernă, cu sau fără ajutorul inteligenței artificiale.
Rămâne de văzut, va trebui și voi face demersurile pentru că autoritățile competente în materie de a face analizele respective să spună dacă într-adevăr acea înregistrare este autentică sau nu. Și dacă acest lucru s-ar adeveri, atunci sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie.
Vând radioul la ruși cu 5 milioane (de euro) și îmi bag p…la în interesul național
2mnews face publică o înregistrare audio în care ministrul Culturii, Demeter András István (UDMR), are un violent derapaj verbal, minimizând interesul național al României. Ministrul Demeter, contactat de 2mnews pentru a-și explica reacția, nu a infirmat-o.
• Scriptul: „Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p(…)la în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă fu(…)eți cu p(…)la îndoită aicea”.