Predoiu propune salvarea coaliției și susținerea Guvernului Veștea: „În opoziție putem merge și peste un an”

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu anunţă că în opinia sa soluţia ieşirii din impasul politic este un compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veştea şi refacerea Coaliţiei cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care iniţial PNL şi-a asumat conducerea guvernului.

Potrivit lui Predoiu, cooperările externe esenţiale sunt blocate, nu poţi reprezenta interesele ţării la nivelul JAI, al parteneriatelor guvernamentale şi ministeriale şi al diverselor formate de lucru cu un ministru demis sau interimar, investitorii locali sau străini au oprit planurile de investiţii pentru că vor să vadă cât mai rapid un guvern şi un program de guvernare aprobate de Parlament, avem nevoie de fluxuri de capital care să intre în ţară, nu să iasă, nu se poate continua cu situaţia de interimat fără să riscăm o recesiune economică severă.

”Fiecare crede în argumentele şi soluţiile lui. Un compromis politic rezonabil este cel în care nu compromiţi principiul, aşa cum spunea Corneliu Coposu, fiecare „lasă de la el” şi toată lumea câştigă câte puţin. Eu cred că soluţia ieşirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veştea şi refacerea Coaliţiei cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care iniţial PNL şi-a asumat conducerea guvernului, cu un program clar şi ferm şi cu precizarea că încălcarea lui de către PSD sau orice alt membru al Coaliţiei va fi sancţionată cu plecarea imediată a PNL în opoziţie”, subliniază Predoiu într-un mesaj pe Facebook. 

El menţionează că ”PNL se achită astfel de sarcina scoaterii ţării din criză şi îşi poate vedea apoi şi de propriile strategii din opoziţie, aşa cum a decis”.

”Aceasta nu ar fi o abdicare de la deciziile luate, ci o adaptare la contextul prezent, care reclamă cu urgenţă un guvern politic. Chiar aşa şi spune, textual, decizia luată de PNL acum câteva săptămâni: „în contextul politic actual”, se merge în opoziţie. Acum e alt context, în care e nevoie urgentă de guvern, iar în opoziţie putem merge şi peste un an, după ce redresăm situaţia”, explică Predoiu. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.