În timp ce ambasadorul Federației Ruse se afla la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde autoritățile române i-au prezentat resturile dronei de proveniență rusească doborâte pe teritoriul României, locuitorii din nord-estul județului Tulcea au primit un nou mesaj RO-Alert.
Este al doilea avertisment emis în aceeași zi, după ce radarele Armatei Române au detectat o nouă țintă aeriană în apropierea graniței cu Ucraina.
„În urmă cu puţin timp a fost transmis un mesaj RO-Alert”, a transmis ISU la puţin timp după ora 16.00.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, se arată în mesajul RO-Alert.
După mesajul RO-Alert de luni dimineaţa radarele Ministerului Apărării Naţionale au identificat o ţintă la est de Sulina, două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Feteşti fiind ridicate de la sol.
Drona s-a aflat pentru puţin timp în spaţiul aerian naţional, iar apoi a trecut frontiera şi s-a îndreptat către Ucraina.