Nicușor Dan s-a pozat cu Donald Trump la New York: „Vrem să ducem Parteneriatul Strategic la un nou nivel”

Președintele Nicușor Dan a publicat o fotografie alături de Donald Trump, realizată la New York, la recepția găzduită de liderul american cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Șeful statului a transmis că România acordă o importanță deosebită Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și își propune să consolideze relația cu Washingtonul.

În mesajul publicat pe X, Nicușor Dan a afirmat că a fost „o onoare” să îl întâlnească pe Donald Trump și a subliniat că prezența militară și economică americană în România este vitală pentru securitatea și prosperitatea țării.

„A fost o onoare să îl întâlnesc pe președintele Donald Trump la New York, la recepția pe care a găzduit-o cu ocazia Adunării Generale a ONU.

România prețuiește profund Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Ambiția noastră este clară: să lucrăm împreună cu președintele Trump pentru a duce această relație specială la un nou nivel și pentru a asigura mai multă securitate și prosperitate pentru ambele noastre națiuni.

Prezența militară și economică a SUA în România este vitală pentru securitatea și prosperitatea noastră. Suntem de acord: securitatea începe acasă. România își va face partea pentru a-și consolida propria apărare și capacitate de descurajare.

Ca unul dintre cei mai apropiați aliați ai Americii din Europa de Sud-Est, vom continua să ne respectăm angajamentele. Statele Unite se pot baza pe România.”

https://twitter.com/search?q=nicusor%20dan&src=typed_query
Ultimele știri
Citește și...