Curtea Constituțională a stabilit că anchetatorii pot ridica, în timpul unei percheziții, obiecte sau înscrisuri care nu au legătură directă cu fapta cercetată doar dacă există o „suspiciune rezonabilă” că acestea sunt legate de săvârșirea unei alte infracțiuni urmărite din oficiu.
CCR consideră că o simplă „suspiciune” ar lăsa o marjă prea largă de apreciere organelor de cercetare penală.
Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali, cu majoritate de voturi, au admis excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că dispoziţiile art.159 alin.(13) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prin termenul „suspiciunea” din cuprinsul acestora se înţelege „suspiciunea rezonabilă”.
„Legiuitorul a reglementat regula potrivit căreia, în contextul punerii în executare a mandatului de percheziţie, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală. De la această regulă, legiuitorul a prevăzut, potrivit art.159 alin.(13) din Codul de procedură penală, două excepţii, şi anume (I) obligaţia de a ridica, întotdeauna, obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie ori deţinere este interzisă, (II) obligaţia de a ridica, întotdeauna, obiectele sau înscrisurile în privinţa cărora există ‘suspiciunea’ că pot avea o legătură cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Curtea a constatat că utilizarea de către legiuitor a termenului ‘suspiciune’ în cadrul ultimei ipoteze a art.159 alin.(13) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art.1 alin.(5) şi art.27 din Constituţie”, se precizează în comunicat.
Curtea a constatat că şi în situaţia reglementată de ultima ipoteză a art.159 alin.(13) din Codul de procedură penală este necesară existenţa unei suspiciuni rezonabile că obiectele sau înscrisurile la care se referă aceasta pot avea o legătură cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
„Atâta vreme cât dispoziţiile criticate nu stabilesc cerinţa existenţei unei suspiciuni rezonabile că obiectele sau înscrisurile la care se referă ultima ipoteză a art.159 alin.(13) din Codul de procedură penală pot avea o legătură cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, apare cu evidenţă că legea relativizează în mod nepermis criteriile aplicabile, lăsând la latitudinea fiecărui organ de cercetare penală evaluarea, în mod diferenţiat, a unor situaţii similare”, subliniază Instanţa constituţională.
