Întâlnire surpriză la Buzău: Constantin Toma s-a fotografiat cu Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. „Administrație pentru oameni”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a publicat, vineri, o fotografie în care apare alături de Ilie Bolojan şi Ciprian Ciucu.

”Schimb de experienţă între un fost şi doi actuali primari. Administraţie pentru oameni, pentru comunităţi. Mulţumesc pentru vizită, Ilie Bolojan şi Ciprian Ciucu!”, a scris Constantin Toma, vineri, pe Facebook.

Fostul premier Ilie Bolojan, care a fost primar al municipiului Oradea, şi primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, participă, vineri seară, la o şedinţă la sediul PNL Buzău.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSD, afirma, în luna iunie, că trebuie să continue ”cruciada bunului simţ” începută de Ilie Bolojan în România, el avertizând că dacă social-democraţii revin la guvernare ”probabil vom avea aceleaşi măsuri proaste” concretizate în creşteri nesustenabile de salarii şi pensii suportate de la buget.

”Nu a ieşit puciul din PNL, am rămas cu Bolojan şi iată în ce situaţie am ajuns, ţara în momentul ăsta nu are guvern stabil şi asta ne creează foarte multe probleme”, susţinea atunci Constantin Toma.

Ultimele știri
Citește și...