1.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

FMI după ce a analizat cifrele țării noastre: E nevoie de mai multe reforme. Critici pentru taxa de 1% pe cifra de afaceri

Şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, a susţinut miercuri, la sediul BNR, într-o conferinţă că avem nevoie de mai multe reforme pentru creșterea veniturilor.

Echipa FMI a discutat cu autorităţile române despre politicile economice în cadrul unor întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai altor agenţii guvernamentale.

De asemenea, Şeful misiunii FMI a afirmat că pachetul fiscal anunţat de Guvern este un pas important în direcţia corectă, iar reforma ANAF este esenţială, astfel că Fondul va continua să sprijine, prin acordarea consultanţei tehnice, reformarea şi digitalizarea ANAF.

Şeful misiunii FMI, a declarat: Pachetul fiscal adoptat recent reprezintă un pas în direcția cea bună, dar sunt necesare ajustări suplimentare. Ținta inițială de deficit pentru 2023, de 4,4 % din PIB, este acum probabil imposibil de atins și proiectăm un deficit de 6 % din PIB. Noul pachet fiscal va îmbunătăți finanțele publice în 2024 și în anii următori cu aproximativ 1 % din PIB, ceea ce va duce la un deficit de puțin peste 5 % din PIB în 2024”.

Reprezentantul FMI a mai adăugat: ”Cu toate acestea, deficitele fiscale vor trebui să scadă sub 3 la sută din PIB, așa cum s-a convenit cu Comisia Europeană, pentru a stabiliza datoria publică pe termen mediu, pentru a contribui la asigurarea finanțării necesare pe piață la rate ale dobânzii mai mici și pentru a sprijini plata continuă a fondurilor UE. Pentru a atinge acest obiectiv, va fi nevoie de o ajustare suplimentară de cel puțin 2 % din PIB în următorii ani„.

”Taxa de 1% pe cifra de afaceri este o povară suplimentară”

Pe de altă parte, Şeful misiunii FMI pentru România a mai precizat:  ”Pragul pentru microîntreprinderi trebuie redus, iar taxa de 1% pe cifra de afaceri este o povară suplimentară.

Majorarea impozitului pe microîntreprinderi va crește veniturile fiscale; însă, pentru a elimina cu adevărat această lacună, pragul de înregistrare ca microîntreprindere ar trebui să fie redus în continuare. În plus, impozitele pe cifra de afaceri aplicate băncilor și marilor întreprinderi reprezintă o povară inechitabilă pentru întreprinderile cu marje reduse și pot reduce intermedierea financiară”.

Totodată, şeful misiunii FMI în România a arătat că discuţiile cu Banca Naţională a României au relevat faptul că sistemul monetar este sănătos şi stabil, se mai arată în comunicat. 

La întrevederea de la Palatul Victoria din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu au făcut parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.