4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Optimismul în privinţa aderării României la Schengen este în scădere. Eurodeputații români prezintă scenariile

Eurodeputaţii români nu sunt optimişti în prezent privind adoptarea unei decizii în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din decembrie referitor la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu vorbeşte despre patru scenarii în prezent referitoare la aderarea României la Schengen, dintre care doar unul presupune că discutarea subiectului va fi amânată pentru la anul.

Scenariu optimist

„Scenariul optimist, constructiv, pozitiv, este cel prin care în luna decembrie ar urma să avem un vot pozitiv pentru ţara noastră. Un vot prin care ţara noastră intră în Spaţiul Schengen. Vom şti acest lucru cu câteva săptămâni înainte de respectivul Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne, pentru că documentele ce se aprobă în consiliu sunt discutate în prealabil în reuniunea ambasadorilor sau în reuniunile tehnice specifice zonei Schengen”, a declarat Negrescu, miercuri, unui grup de jurnalişti români.

Al doilea scenariu

Un al doilea scenariu, a afirmat el, ar fi să existe un vot pozitiv în decembrie, dar cu o perspectivă de aderare ulterioară la zona liberă de circulaţie.

Şi aici ar fi două variante însă, potrivit eurodeputatului PSD, respectiv „varianta în care aprobăm aderarea şi vom intra eventual în două etape sau varianta în care aprobăm aderarea şi aceasta ar putea să se realizeze undeva începând cu 1 ianuarie 2025, după ce trec momentele electorale, momentul european, dar şi momentul electoral din Austria”.

Al treilea scenariu

Un al treilea scenariu, a afirmat Negrescu, este posibilitatea unei amânări, adică rediscutarea subiectului anul viitor „în prima parte a anului sau mai târziu”.

Scenariu pesimist

Există şi un scenariu al unui vot negativ, crede Negrescu, care presupune „un veto sau un blocaj şi, evident, în contextul acesta, România să folosească alte mijloace, inclusiv posibilitatea de a ataca la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene acel veto, sperăm, în parteneriat cu instituţiile europene, fie Parlamentul European, fie Comisia Europeană, care în trecut au mai mers la curte pe alte subiecte, inclusiv pe subiectul Schengen, (…) şi au avut câştig de cauză”.


Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.