Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului (IDF), Daniel Hagari, a anunțat că forțele terestre ale Israelului „își extind operațiunile terestre” în această seară.
Contraamiralul Daniel Hagari susține că armata este „pregătită pe toate fronturile” pentru a păstra securitatea Israelului.
„În ultimele ore, am intensificat atacurile din Gaza”, a spus el într-o declarație televizată, scrie The Guardian.
„Pe lângă atacurile efectuate în ultimele zile, forțele terestre își extind operațiunile în această seară”, spune el.
IDF îi avertizează pe locuitorii orașului Gaza să se mute în sud
Daniel Hagari, a mai declarat că locuitorii orașului Gaza ar trebui să se deplaseze spre sud.
Vorbind despre spitalul al Shifa, despre care IDF susțin că este folosit ca sediu al Hamas, el spune: „Am expus sfera subterană”.
„Vom continua să atacăm în Gaza și împrejurimile sale”, adaugă el, spunând cetățenilor că vor găsi „condiții mai bune” în sudul regiunii.
Un total de 310 de soldați IDF au fost uciși până acum, spune el, iar 229 de persoane sunt ținute ostatice de Hamas.