Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Belgiei Alexander De Croo au semnat, miercuri la Bruxelles, un Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea reactorilor mici si modulari rapizi, răciţi cu plumb (SMR-LFR), informează Administraţia Prezidenţială.
„În domeniul energiei, mă bucur că a fost încheiat astăzi şi un Memorandum de înţelegere privind tehnologia reactoarelor nucleare cu neutroni rapizi răciţi cu plumb topit între instituţiile de profil din România şi Belgia, respectiv alte trei instituţii din Italia şi Statele Unite”, a explicat Klaus Iohannis, în conferinţa de presă susţinută împreună cu premierul belgian.
Astfel, Memorandumul de Înţelegere pentru dezvoltarea reactorilor mici si modulari rapizi, răciţi cu plumb (SMR-LFR), între următoarele entităţi active în domeniul energiei nucleare: „- RATEN (Regia Autonomă de Tehnologii pentru Energia Nucleară – din Mioveni, Argeş), ANSALDO NUCLEARE S.P.A. (din Genova, Italia) şi ENEA (Agenţia Naţională Italiană pentru Tehnologii Noi, Energie şi Dezvoltare Economică Durabilă) – parteneri în cadrul consorţiului FALCON, precum şi SCK CEN (Centrul de Studii privind Energia Nucleară – din Mol, Belgia) şi WESTINGHOUSE ELECTRIC COMPANY LLC (din statul Delaware, SUA) – alţi doi jucători cu experienţă în tehnologia reactorilor rapizi răciţi cu plumb (tehnologia LFR / (Lead-cooled Fast Reactor)”, arată Administraţia Prezidenţială.
Semnarea acestui document completeazã dimensiunea de cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică a discuţiilor Preşedintelui cu premierul şi cu Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor.
În baza Memorandumului de Înţelegere semnat miercuri, părţile vor putea desfăşura o serie de activităţi comune de cooperare.
Totodată, acest document constituie baza pentru negocierea unui viitor acord de colaborare având ca scop accelerarea dezvoltării acestei tehnologii, la un nivel de maturitate care să permită comercializarea unor reactoare cu caracteristici sporite de securitate, competitive din punct de vedere economic, si care sa contribuie la tranziţia către un sistem energetic curat, mai indică sursa citată.