2 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Un copil prins sub dărâmături în urma prăbușirii internatului din Harghita este în comă. Primăria plătea 300.000 lei anual pe clădire

Internatul care s-a prăbușit la Odorheiu Secuiesc aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie.

În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat.

Una dintre victimele găsite se află în comă.

”Este o clădire veche, funcţionau în clădirea respectivă cantina şi căminul Liceului Teoretic Tamási Áron. În partea care s-a prăbuşit se aflau camere, elevii erau în camere, după ore, când s-a întâmplat prăbuşirea. Patru victime au fost sub dărâmături, dintre care trei au fost duse la spital, două se află în stare bună, una e în comă. Încă se caută a patra persoană”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Noemi Zorgo. 

Aceasta a declarat că aceste patru victime sunt elevi, sub 18 ani.

Reprezentanta Primăriei a precizat că printr-o lucrare autorizată se făceau lucrări de legare a clădirii la reţeaua de canalizare şi la reţeaua pluvială a oraşului. 

Clădirea respectivă se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, nu aparţine oraşului”, a afirmat Zorgo. 

Ea a precizat că Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte aproximativ 330.000 de lei anual, chirie pentru clădire. 

Întrebată dacă imobilul era încadrat în clasă de risc seismic, purtătorul de cuvânt al Primăriei a precizat că nu figurează în evidenţele Primăriei în acest sens.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.