Zgomotul de fond emis de vortexul găurilor negre gigantice a fost identificat în premieră graţie unei tehnici inedite de detectare a undelor gravitaţionale, care deschide „o nouă fereastră către Univers”, informează AFP.
Aceste rezultate, dezvăluite joi, sunt rodul unei vaste colaborări între cele mai mari radiotelescoape din lume. Acestea au reuşit să capteze această vibraţie a Universului cu o „precizie de ceasornic”, au spus autorii cercetării, publicată simultan în mai multe reviste ştiinţifice.
Prevăzute de Einstein în 1916 şi detectate o sută de ani mai târziu, undele gravitaţionale sunt deformaţii minuscule ale spaţiului-timp, asemănătoare cu ondulaţiile apei de la suprafaţa unui iaz. Aceste oscilaţii, care se propagă cu viteza luminii, sunt provocate de evenimente cosmice violente, cum ar fi coliziunea a două găuri negre.
Ele pot fi legate de fenomene masive, dar semnalul lor este extrem de slab. În 2015, detectoarele de unde gravitaţionale Ligo (SUA) şi Virgo (Europa) au revoluţionat astrofizica prin detectarea trepidaţiilor foarte scurte – mai puţin de o secundă – ale coliziunilor dintre găuri negre stelare, cu o masă de aproximativ zece ori mai mare decât cea a Soarelui.
De data aceasta, un semnal mult mai prelungit în timp trădează un fenomen de mai mare amploare, captat de o reţea de radiotelescoape (din Europa, America de Nord, India, Australia şi China) în cadrul consorţiului International Puslar Timing Array (IPTA).
Vorbim aici de unde gravitaţionale generate de găuri negre „de câteva milioane până la câteva miliarde de ori mai mari decât masa Soarelui”, a declarat pentru AFP Gilles Theureau, astronom la Observatorul Paris-PSL, care a coordonat lucrările din partea franceză.
„Tic-tac-ul” pulsărilor
Pentru a detecta aceste unde, cercetătorii au folosit un instrument nou: pulsarii din Calea Lactee. Aceste stele au particularitatea de a avea o masă de unu la doi Sori, comprimată într-o sferă cu un diametru de aproximativ zece kilometri.
Ultracompacte, aceste stele se învârt pe ele însele cu mare viteză – până la 700 de rotaţii pe secundă, explică cercetătorul de la CNRS. Această rotaţie nebună produce radiaţii magnetice la poli, precum razele unui far, care pot fi detectate prin intermediul undelor radio emise la frecvenţe joase.
La fiecare rotaţie, pulsarii trimit „bipuri” ultra-regulare, ceea ce face din ei „remarcabile ceasuri naturale”, a spus Lucas Guillemot, de la Laboratorul de Fizică şi Chimie a Mediului şi Spaţiului (LPC2E) din Orléans.
