2.3 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Finalul erei Erdogan? Președintele turc vorbește despre sfârșitul puterii sale după alegerile din 31 martie

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit pentru prima dată despre sfârşitul puterii sale, afirmând, vineri, că alegerile municipale din 31 martie vor fi „ultimele” pentru el, relatează AFP.

„Continui să lucrez non-stop. Funcţionăm fără să respirăm, pentru că pentru mine este un final. Cu autoritatea pe care mi-o conferă legea, aceste alegeri sunt ultimele mele alegeri”, a declarat şeful statului, care se află la putere ca prim-ministru şi apoi preşedinte din 2003.

„Dar rezultatul va fi o binecuvântare pentru fraţii mei care vor veni după mine. Va avea loc un transfer de încredere”, a declarat şeful statului cu 22 de zile înainte de scrutin, adresându-se unui miting organizat de Fundaţia Tineretului Turc (TÜGVA), care este total dedicată cauzei sale.

Orator neobosit, Erdogan, care a împlinit 70 de ani la 26 februarie şi a fost reales pentru un mandat de cinci ani în mai anul trecut, a fost până acum o figură dominantă în fruntea Turciei, acaparând peisajul politic de la începutul anilor 2000. Datorită unei modificări a Constituţiei, Erdogan, un musulman devotat, campion al valorilor familiale conservatoare şi dispreţuit de o elită urbană şi laică, a fost ales preşedinte al Republicii în 2014 prin vot universal, apoi reales de două ori în funcţia de şef al statului, în 2018 şi 2023.

AKP vrea să recâştige Istanbulul

În mai anul trecut, însă, el a trebuit să se confrunte cu un al doilea tur de scrutin, o premieră.

Declaraţiile sale de vineri au provocat imediat o serie de reacţii sarcastice pe reţeaua X, internauţii amintind maliţios de numeroasele ocazii în care şeful statului şi-a anunţat „ultima” alegere sau candidatură fie în calitate de deputat, de preşedinte de partid sau de preşedinte al Republicii – în 2009, 2012 şi 2022.

„Nu-l credeţi”, a avertizat Ercan Ozcan, un activist pentru drepturile omului care a văzut în această declaraţie un „apel de tipul „Vă rog să votaţi pentru ultima oară””. „Dar noi ştim foarte bine că el încearcă să schimbe Constituţia pentru a-şi asigura realegerea din nou şi din nou”, a declarat activistul la X.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.