2 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Chimioterapie preventivă: Ce este și cum o ajută pe Kate Middleton în lupta cu cancerul

 

Prințesa Kate Middleton a pus capăt speculațiilor privind starea sa de sănătate, anunțând vineri că urmează o procedură de chimioterapie „preventivă”.

Prințesa a dezvaluit într-un videoclip vineri seară că a fost diagnosticată în urma unei intervenții chirurgicale abdominale la începutul acestui an.

Kate nu a oferit detalii despre tipul sau stadiul cancerului şi nici nu a împărtăşit planul său specific de tratament, ceea ce face dificilă evaluarea impactului potenţial asupra sănătăţii sale.

Reuters explică ce presupune chimioterapia preventivă, cu ajutorul unor experţi.

Ce este chimioterapia preventivă?

Chimioterapia preventivă este administrată înainte sau după un tratament primar, cum ar fi o intervenţie chirurgicală, pentru a reduce riscul ca un cancer să revină sau să se răspândească.

Tratamentele preventive administrate înainte de tratamentul primar se numesc terapie neoadjuvantă. Tratamentele preventive administrate ulterior, ca în cazul lui Kate, se numesc terapie adjuvantă.

Chimioterapia adjuvantă poate „curăţa” orice celule canceroase rămase, dar valoarea sa variază în funcţie de tipul de cancer şi de mărimea şi localizarea acestuia, spune profesorul Bob Phillips, oncolog pediatru la Universitatea din York.

Ulterior, pacienţii pot continua să facă terapie de întreţinere pentru a preveni revenirea cancerului sau pentru a întârzia răspândirea acestuia.

Ce presupune tratamentul şi recuperarea?

În prezent, oncologii privesc cancerul ca pe o serie de afecţiuni, fiecare dintre acestea necesitând un plan de tratament specific, cu o serie de terapii, inclusiv perfuzii intravenoase, pastile sau radiaţii. Tratamentul poate dura de la câteva luni la peste un an.

„Există un număr foarte mare de medicamente şi combinaţii de chimioterapie, rezultând mai multe tratamente diferite, chiar şi pentru un singur tip de cancer”, a declarat Dr. Mangesh Thorat, specialist în chirurgia sânului la Homerton University Hospital.

În mod obişnuit, „pacienţii primesc între patru şi şase cicluri de tratament, fiecare dintre acestea durând 21 de zile şi constând într-o zi sau câteva zile de chimioterapie, apoi timp pentru ca organismul să se refacă”, explică Phillips.

În alte cazuri, chimioterapia este administrată zilnic sau la fiecare două sau patru săptămâni, a precizat el.

Timpii de recuperare variază foarte mult, dar chiar şi atunci când tratamentul se încheie, poate dura luni de zile până când un pacient îşi reia activitatea completă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.