Un zbor al companiei Qantas Airways a fost nevoit să aterizeze de urgență după ce unul dintre cele două motoare ale avionului Airbus a fost oprit din cauza unei probleme tehnice.
Aeronava Airbus A330-200, care venea de la Melbourne, a solicitat o aterizare prioritară şi a rulat cu un singur motor funcţional până la poarta de debarcare, a declarat un purtător de cuvânt al celei mai mari companii aeriene din Australia.
Presa australiană redă mărturii ale pasagerilor care au declarat că au auzit un zgomot puternic sau o lovitură într-o parte a avionului.
„Ştim că acest lucru a fost neliniştitor pentru clienţii aflaţi la bord şi le mulţumim pentru cooperare şi înţelegere”, a declarat Qantas. Inginerii companiei inspectează aeronava, a precizat transportatorul.
Defecţiunile motoarelor sunt evenimente rare, dar avioanele cu două motoare sunt proiectate să zboare cu un singur motor, iar piloţii sunt instruiţi în acest sens.
Avionul respectiv are 21 de ani vechime, potrivit furnizorului de informaţii aeronautice ch-aviation.