Firmele care realizează lotul al treilea al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, cea mai complexă secţiune de autostradă din România, au început organizarea de şantier, în aşteptarea autorizaţiei de construire.
Întreaga lucrare ar trebui să fie finalizată în anul 2028.
”Lotul are 37 km lungime, peste 12 km de poduri, pasaje şi viaducte, peste 25km lucrări de consolidare, E o autostradă care trece munţii şi face legătura dintre Ţara Românească şi Ardeal. Avem 4,5 milioane metri cubi de săpătură, 3,5 milioane metri cubi de umplutură, 350km de piloţi foraţi. Avem două noduri rutiere, unul la începutul contractului, în localitatea Cornetu şi unul în localitatea Şuici, la Rudeni mai exact, în a doua jumătate a contractului. Trebuie să construim şi un ecoduct care va traversa râul Olt, calea ferată şi DN7”, a declarat Adrian Bodoc, manager proiect Webuild.
Secţiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Piteşti va avea şi cel mai lung tunel de autostradă din România
”Tunelul este de o lungime de 1,7km, cel mai lung tunel de autostradă din România, până în momentul de faţă. Am identifcat în perioada cercetării arheologice preventive, un sit arheologic pe care deja l-am descărcat, deci nimic nu ne mai opreşte de a demara lucrări de organizare de şantier, odată ce autorizaţia de construire va fi obţinută. Ieşirile din tunel sunt la o distanţă de 25metri ax între ele. Lotul 3 este complex din punct de vedere ingineresc şi cea mai mare lucrare din România ca şi valoare, precum şi ca lungime – 37,40 km şi 1,2 miliarde de euro. Tunelul este o provocare din punct de vedere ingineresc, dar şi structurile, având în vedere că vom avea viaducte cu înălţime de până la 40 de metri”, a precizat Adrian Bodoc.