În primele 10 minute de la deschiderea secțiilor de votare din țară, aproape 40.000 de români au votat la alegerile prezidențiale din 2024.
Peste 18 milioane de români din ţară sunt aşteptaţi, duminică, 24 noiembrie 2024, să-şi exprime opţiunea la primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe buletinul de vot regăsindu-se 14 candidaţi.
Cele aproape 19.000 de secţii de votare de pe teritoriul României s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot.
Prezența la vot LIVE
Urmăriți votul în timp real AICI.
Update – Până la ora 9:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 767.853 de alegători
Până la ora 8:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 767.853 de alegători, reprezentând 4,3% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Update – Până la ora 8:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători
Până la ora 8:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători, reprezentând 2,52% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
În mediul urban au votat 346.806 de alegători, iar în mediul rural 107.554 de alegători.
Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 16 alegători.
Din cei 454.360 de alegători care au votat până la ora 8,00, 223.722 au votat în străinătate, respectiv 219.495 pe liste suplimentare, 4.227 prin corespondenţă.
Votul se încheie la ora 21:00
Alegătorii pot să voteze până la ora 21:00, când se vor închide urnele. Cei care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mult la ora 23:59.
În cazul în care alegătorul se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, el poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii; în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, poate vota prin intermediul urnei speciale.
Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei de votare din ţară, pe durata votării, până la o distanţă de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării şi în zilele votării.
Tentativa unei persoane de a vota de mai multe ori sau fără a avea acest drept se pedepseşte conform legii penale.