0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Autoproclamat anarho-capitalist sau Trump de Argentina. Faceți cunoștiință cu noul președinte al Argentinei, Javier Milei

Argentina l-a ales duminică pe liberalul de dreapta Javier Milei ca noul său președinte, mizând pe un străin cu opinii radicale pentru a remedia o economie afectată de inflație, recesiune și sărăcie în creștere, scrie Reuters.

Milei, care a profitat de valul de furie a alegătorilor față de politicienii consacrați, a câștigat cu o marjă mai mare decât se aștepta. 

El a obținut aproximativ 56% din voturi față de puțin peste 44% pentru rivalul său, ministrul peronist al economiei Sergio Massa, care și-a recunoscut înfrângerea.

„Modelul decadenței s-a încheiat, nu mai există întoarcere”, a spus Milei într-un discurs sfidător după rezultat, recunoscând totodată provocările cu care se confruntă.

„Avem probleme monumentale în față: inflația, lipsa locurilor de muncă și sărăcia”, a spus el. „Situația este critică și nu există loc pentru jumătăți de măsuri calde”.

În centrul oraşului Buenos Aires, sute de susţinători ai lui Milei au claxonat şi au scandat sloganul său popular împotriva elitei politice – „Afară cu toţii” – în timp ce din difuzoare se auzea muzică rock.

Unii oameni au aprins focuri de artificii pe măsură ce entuziasmul se răspândea. „Am venit să sărbătorim acest triumf istoric”, a declarat Efrain Viveros, un student de 21 de ani din provincia Salta.

„Sincer, sunt extaziat. Milei reprezintă schimbarea, în bine. Cu Massa nu am fi avut niciun viitor, viitorul nostru s-a întors”, spune tânărul.

Donald Trump de Argentina

Când Javier Milei şi-a anunţat intrarea în politică în 2020, în încercarea de a „arunca în aer” sistemul, puţini au prezis că trei ani mai târziu economistul cu păr răvăşit şi fost expert TV ar putea ajunge la Preşedinţie. Acum a reuşit.

Milei a răbufnit împotriva „hoţilor” din elita politică, l-a lăudat pe gangsterul Al Capone pentru principiile sale în materie de piaţă liberă şi, în direct la televizor, a spart o piñata a băncii centrale, pe care o acuză că a contribuit la inflaţia de trei cifre din Argentina şi pe care intenţionează să o închidă.

În vârstă de 53 de ani, autoproclamat anarho-capitalist, Milei a câştigat duminică un tur de scrutin împotriva şefului peronist al economiei, Sergio Massa, poziţia sa combativă fiind un paratrăsnet pentru furia alegătorilor în faţa celei mai grave crize economice din ultimele decenii din ţară.

Stilul agresiv şi teatral al lui Milei – de la costume de supererou la mânuirea unei drujbe pentru a ilustra planurile sale de a reduce dimensiunea statului – i-a determinat pe unii să îl compare cu Donald Trump din Statele Unite sau cu Jair Bolsonaro din Brazilia.

Dar el este un produs unic al Argentinei, unde o întreagă generaţie a crescut sub o economie aflată într-o stare de criză semipermanentă. Aceasta s-a acutizat în acest an, cu o inflaţie care se îndreaptă spre 150%, o monedă în scădere şi o sărăcie în creştere.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.