Diana Șoșoacă, președinta partidului S.O.S România, a fost respinsă de Biroul Electoral de Circumscripţie și nu poate candida de la funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse.
Aceasta a acuzat că respingerea candidaturii ei este din ordinul dat de liderul PSD Marcel Ciolacu şi că Primăria Generală a Municipiului Bucureşti este cea mai coruptă instituţie din România.
„Concluzionând, din numărul de 19.344 susţinători depus de candidat se elimină un număr de 1.462 susţinători cu privire la care s-au identificat erori, rezultând un număr de 17.882 susţinători, insuficient pentru a atinge numărul minim de susţinători prevăzut de lege. Respinge candidatura doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă din partea Partidului S.O.S. România pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti”, arată decizia Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti.
Decizia poate fi contestată de către Diana Şoşoacăla Tribunalul Bucureşti în termen de 48 de ore de la data afişării, mai precizează documentul Biroului Electoral de circumscripţie al Capitalei.
Șoșoacă dă vina pe Ciolacu
Şoşoacă a precizat că nu a anunţat niciodată public că va candida şa şefia PMB, însă Marcel Ciolacu nu ştie decât „să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia”.
„Eu nu am anunţat public că voi candida la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să văd ce face domnul Marcel Ciolacu, dar domnul Marcel Ciolacu nu ştie decât să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia.
Astăzi mi-am depus la Bucureşti candidatura pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să îi încurc pe toţi. Mi-am depus candidatura când am văzut mârşăvia din Bucureşti şi cum vor să fure cu acelaşi Nicuşor Dan care îşi bate joc de bucureşteni şi tuturor le convine să iasă Nicuşor Dan pentru că semnează ca primarul.
Mă bucur că Marcel Ciolacu a căzut în plasa mea privind candidatura la Bucureşti. O să îi aduc lui Marcel Ciolacu şi un cadou, un tricou pe care scrie: ”Mândru că sunt moldovean”, şi i-am chemat pe toţi moldovenii să se revolte”, arată comunicatul de presă al partidului S.O.S. România.