Acasă Războiul Israel-Hamas Biden promite că eliberarea primilor ostatici de către Hamas este ”doar un...

Biden promite că eliberarea primilor ostatici de către Hamas este ”doar un început”. Soluția propusă de președintele american

0

Preşedintele american Joe Biden dă asigurări vineri că eliberarea ostaticilor este ”doar un început” şi îndeamnă din nou la o ”soluţie cu două state” în conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP.

”Trebuie să ne reînnoim angajamentul de a acţiona în vederea unei soluţii cu două state” a conflictului israeliano-palestinian, îndeamnă şeful statului american.

Acest lucru este ”mai important ca nicodată”, subliniază el.

”Continuarea pe calea terorismului, a violenţei, crimelor şi războiului ar însemna să dăm Hamasului ceea ce vrea”, a declarat el.

”Acesta este doar un început, dar pentru moment este bun”, a declarat locatarul Casei Albe, referindu-se la eliberarea primilor ostatici de către Hamas.

El se declară ”recunoscător”.

”Șanse reale” de prelungire a acordului convenit de Israel cu Hamas

”Nu ne vom opri până când ostaticii nu sunt acasă”, dă el asigurări.

Preşedintele american estimează că există ”şanse reale” de prelungire a acordului convenit de Israel cu Hamas în Războiul din Fâşia Gaza, care a intrat în vigoare vineri în zori.

Joe Biden a declarat că este ”recunoscător pentru că familiile ”sunt reunite cu cei dragi”, după eliberarea primului grup de ostatici în cadrul unui armistiţiu de patru zile între Israel şi Hamas, relatează CNN.

Qatarul a anunţat că 13 ostatici israelieni, zece thailandezi şi un filipinez au fost eliberaţi vineri.

În total, 50 de ostatici ar putea fi eliberaţi în cele patruzile de armistiţiu, dar şi deţinuţi palestinieni.

”Ne gândim şi la cei care sunt ţinuţi în continuare (ostatici) şi ne reiterăm angajamentul de a acţiona în vederea eliberării lor”, a declarat el.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version