Blocul lovit de dronă la Galați intră în expertiză tehnică. CJSU a decis sprijin pentru locatarii afectați

Persoanele afectate de incidentul produs vineri, în jurul orei 2:00 dimineaţă, când o dronă a căzut pe un bloc de locuinţe de pe strada Brăilei din municipiul Galaţi, vor putea beneficia de cazare temporară într-un imobil pus la dispoziţie de Primăria Galaţi, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), convocat de prefectul judeţului, George Toderaşc.

Potrivit unui comunicat transmis de Instituţia Prefectului, în cadrul şedinţei CJSU au fost analizate efectele produse asupra imobilului afectat şi au fost stabilite măsurile imediate necesare pentru gestionarea situaţiei.

„S-a decis ca persoanele care solicită cazare temporară să fie relocate într-un imobil pus la dispoziţie de Primăria municipiului Galaţi. Totodată, vor fi dispuse măsurile tehnice necesare pentru punerea în siguranţă a acoperişului blocului avariat, astfel încât apartamentul afectat să fie protejat împotriva infiltraţiilor şi a eventualelor degradări provocate de condiţiile meteorologice. De asemenea, Inspectoratul de Stat în Construcţii, în colaborare cu experţi tehnici independenţi, va efectua o expertiză tehnică a imobilului, urmând să fie întocmit un raport de specialitate care va stabili starea construcţiei şi eventualele măsuri suplimentare necesare”, se arată în comunicat.

Aceeaşi sursă precizează că instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă au intervenit încă din primele momente ale incidentului pentru securizarea zonei, evaluarea pagubelor şi protejarea cetăţenilor.

„A fost o mobilizare impresionantă de forţe şi s-a intervenit prompt pentru protejarea populaţiei. Le mulţumesc tuturor structurilor implicate pentru mobilizarea şi profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea acestei situaţii – pompieri, poliţişti, jandarmi, pirotehnişti ai SRI, militari şi tuturor celor care au acţionat la faţa locului pentru gestionarea acestui incident. Protejarea populaţiei şi sprijinirea persoanelor afectate rămân priorităţi absolute”, a declarat Toderaşc, citat în comunicat.

Prefectura a mai transmis că situaţia este monitorizată permanent de autorităţi şi de instituţiile cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.