29.8 C
București
luni, iulie 7, 2025

Bolojan, la asumarea răspunderii în Parlament: Nu este un gest uşor. Este, însă, o urgenţă naţională şi un act de responsabilitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în cadrul şedinţei de plen comun în care Guvernul îşi asumă răspunderea, pe primul pachet de măsuri fiscale, că nu este un gest uşor, nici pentru el şi nici pentru colegi, nici pentru coaliţia de partide care îşi asumă această decizie dar este, însă, o urgenţă naţională şi un act de responsabilitate.

”Vin astăzi în faţa dumneavoastră şi a tuturor românilor care ne urmăresc pentru a angaja răspunderea Guvernului României pentru primul pachet de măsuri fiscale şi bugetare. Un pachet de măsuri pe care suntem nevoiţi să le luăm într-o perioadă foarte scurtă. Nu este un gest uşor, nici pentru mine, nici pentru colegii mei, nici pentru Coaliţia de partide care îşi asumă această decizie. Este, însă, o urgenţă naţională şi un act de responsabilitate”, a declarat premierul în discursul din Parlament.

Ilie Bolojan a precizat că ”România are nevoie de corectarea acumulărilor negative, iar acest pachet este începutul”.

”Aşa cum am afirmat la preluarea mandatului, direcţiile de acţiune rămân neschimbate: ordine în finanţele ţării, bună guvernare şi respect pentru cetăţeni. Iar respectul începe de la a spune adevărul şi a-mi asuma responsabilitatea”, a subliniat Bolojan.

Premierul a mai declarat că România a avut în 2024 cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, peste 9,3% din PIB.

”Pentru fiecare 100 de lei încasaţi, statul a cheltuit 132”

Aşa cum am mai spus, pentru fiecare 100 de lei încasaţi, statul a cheltuit 132, iar pentru asta România s-a împrumutat şi se împrumută scump în fiecare zi pentru a funcţiona.  Acest lucru trebuie să se oprească aici, altfel ne aşteaptă aşa numitul ”Junk”, respectiv titlul de ”ţară nerecomandată pentru investiţii”, cum definesc termenul agenţiile de rating”, a menţionat prim-ministrul.

Potrivit premierului, dacă România ajunge în această situaţie, vom avea cu siguranţă următoarele consecinţe: taxe mult mai mari, preţuri mai mari şi putere de cumpărare mai mică, dobânzi la credite mai mari pentru stat şi cetăţeni,  o presiune mult mai mare pentru reducerea locurilor de muncă din sectorul bugetar. fonduri europene blocate”.

”România ar deveni o ţară nefrecventabilă economic, ocolită de investitori şi lipsită de oportunităţi pentru cetăţeni. Pe scurt, ţara noastră s-ar întoarce în urmă cu 15-16 ani, într-una din cele mai grele situaţii de instabilitate economică şi politică de după decembrie 89”, a spus el.

”Românii care ne ascultă acum s-ar putea întreba de ce ne-ar interesa ratingul ţării noastre, ce legătură are cu fiecare dintre noi personal? Din păcate, fiecare român ar fi direct afectat de consecinţe. Impactul ar lovi deopotrivă pe tineri şi seniori, pe angajaţii de la stat şi de la privat, pe micii întreprinzători şi marile companii, fiecare familie”, a mai arătat şeful Executivului.

Potrivit premierului, acest lucru poate fi evitat. Încă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.