Uniunea Europeană introduce, din 15 aprilie, taxe suplimentare de 25% pe importuri din SUA ca răspuns la tarifele americane pentru oțel și aluminiu.
Este prima contramăsură aprobată de Comisia Europeană împotriva politicilor comerciale ale lui Donald Trump.
Astfel, UE poate aplica tarife de retorsiune în valoare de aproximativ 22 de miliarde de euro pentru produse americane precum soia, motociclete şi suc de portocale, după ce ţările blocului european au aprobat miercuri acesta măsuri, a anunţat Comisia Europeană.
„UE consideră că tarifele americane sunt nejustificate şi dăunătoare, provocând prejudicii economice ambelor părţi, precum şi economiei mondiale. UE şi-a exprimat clar preferinţa de a găsi soluţii negociate cu SUA, care să fie echilibrate şi reciproc avantajoase”, a declarat executivul comunitar.
Contracarând tarifele preşedintelui Donald Trump pentru oţel şi aluminiu, contramăsurile Uniunii Europene se vor aplica în trei runde.
După ce unele vor intra în vigoare săptămâna viitoare, altele se vor aplica de la mijlocul lunii mai, iar ultima rundă va urma în decembrie, scrie POLITICO.
Doar Ungaria s-a opus
Doar Ungaria s-a opus pachetului de măsuri, potrivit a patru diplomaţi UE care au avut cunoştinţă directă de vot, în timp ce toate celelalte 26 de ţări au votat în favoarea acestuia.
„Escaladarea nu este răspunsul. Astfel de măsuri vor provoca daune suplimentare economiei şi cetăţenilor europeni prin creşterea preţurilor. Singura cale de urmat sunt negocierile, nu represaliile”, a declarat Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului din Ungaria, într-o postare pe X.
Ar fi trebuit însă ca 14 ţări UE să voteze, precum Ungaria, împotriva represaliilor economice ale blocului comunitar, ceea ce era foarte puţin probabil având în vedere demonstraţiile de unitate din ultimele săptămâni.
Represaliile europene nu răspund încă impunerii de către Trump a unor tarife „reciproce” de 20% pentru toate exporturile UE, care au intrat în vigoare miercuri, şi nici ultimului său tarif de 25 % pentru maşini. Trump a declarat, de asemenea, că vor veni în curând şi tarifele pentru produsele farmaceutice.
Comisia Europeană ia în considerare prezentarea contramăsurilor sale privind aceste tarife încă de săptămâna viitoare.
„Cu siguranţă va fi în curând. Mă aştept să fie chiar săptămâna viitoare”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt pentru comerţ, Olof Gill.