2.1 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Cazul fraților Menendez revine în atenție datorită serialului Netflix. Familia cere eliberarea lor

Rudele fraților Menendez au cerut miercuri eliberarea acestora, în timp ce justiția americană examinează noi dovezi.

Cazul de paricid, care a captat atenția publicului în anii 1990, a revenit în prim-plan odată cu lansarea serialului pe Netflix.

Asasinarea în 1989 a lui José şi Mary Louise Menendez în casa lor din Beverly Hills a fost subiectul unei frenezii mediatice, procesul celor doi fii ai lor, Lyle şi Erik, fiind difuzat la televiziune.

Serialul Netflix „Monsters: The Lyle and Erik Menendez Story” a reaprins recent interesul pentru acest caz. Gigantul de streaming îi dedică, de asemenea, un nou film documentar.

În vârstă de 18 şi 21 de ani la momentul faptelor, cei doi fraţi au depus mărturii în lacrimi în care au declarat că şi-au ucis părinţii după ce au suferit ani de zile abuzuri sexuale din partea lor.

Ei au fost condamnaţi pentru crimă şi ispăşesc pedepse pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate de la condamnarea lor din 1996.

„Pe măsură ce detaliile abuzurilor suferite de Lyle şi Erik au ieşit la iveală, a devenit clar că actul lor, deşi tragic, a fost răspunsul disperat a doi băieţi care încercau să supravieţuiască în faţa cruzimii de nedescris a tatălui lor”, a declarat miercuri mătuşa lor Joan VanderMolen, în vârstă de 92 de ani.

„Lyle şi Erik au plătit deja preţul, respinşi de un sistem care nu le-a recunoscut durerea”, a declarat ea la o conferinţă de presă la care au participat aproximativ 30 de rude.

Procurorii i-au acuzat că şi-au ucis părinţii pentru a moşteni averea lor de 14 milioane de dolari.

Procesul lor iniţial, care a început în 1993, a fost unul dintre primele cazuri de crimă televizate care a ţinut prima pagină a ziarelor. Din cauza unui viciu de procedură, cei doi fraţi au fost găsiţi vinovaţi într-un al doilea proces.

Anul trecut, avocaţii fraţilor au depus o cerere prezentând noi dovezi care, susţin ei, dovedesc abuzurile sexuale comise de José Menendez, inclusiv o scrisoare scrisă de Erik unui văr.

O audiere este programată pentru 29 noiembrie.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.