8.8 C
București
miercuri, decembrie 18, 2024

Ce urma să facă fostul mercenar, Horațiu Potra, cu sumele impresionante de bani și cu arsenalul de arme albe după ce ajungea la București

Procurorii din Prahova au efectuat percheziții luni, la locuința lui Horațiu Potra și la alte 11 adrese din București, Ilfov și Sibiu, într-un dosar legat de descoperirea unor arme într-o mașină ce îi aparținea fostului mercenar.

Adresele vizate sunt alte ”locaţii în care se presupune că au existat întâlniri” între Potra şi ”alte persoane bănuite de implicare” în comiterea de infracţiuni precum nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

”Astăzi, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, derulează 12 percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov, Sibiu şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de inculpatul P.H. şi în alte locaţii în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, luni, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Potra oprit cu un adevărat arsenal după el

Ancheta a fost deschisă după ce Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, consilier local în Consiliul Local Mediaş, şi un tânăr de 22 de ani, au fost opriţi, în judeţul Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar asupra lor au fost găsite arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională. 

Anchetatorii spun că, în ceea ce priveşte aceste obiecte, ”se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.

Horaţiu Potra a fost reţinut, duminică seară, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.