1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Cea mai mare companie de stat din industria aerospațială, ROMAERO, a intrat în insolvență

Instanța a admis cererea ROMAERO de intrare în insolvență, miercuri, conform deciziei Tribunalului București obținută de Update24.ro.

Cea mai mare companie de stat din industria aerospațială, și-a cerut insolvența pe 27 decembrie 2023, iar pe 15 ianuarie a cerut Tribunalului preschimbarea termenului, pentru ca ulterior miercuri să se pronunțe.  

Acțiunile companiei de stat listată la Bursa de la București sunt suspendate, iar compania urmează să facă anunțul.

„Admite cererea debitorului ROMAERO SA. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului ROMAERO SA. (…) În baza art. 45 lit. d din Legea nr. 85/2014 desemnează administrator judiciar provizoriu pe EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL FILIALA BUCUREŞTI care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 10.000 lei din averea debitorului”, se arată în decizia instanței.

Romaero a depus cererea de insolventă după mai multe încercări eşuate de a atrage fonduri de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti, în urma unor rezultate financiare în scădere puternică în primele şase luni din 2023, dar mai ales după ce instanţele de judecată au decis să-i plătească despăgubiri de circa 17 milioane euro lui Cristian Sindie, despre care presa scrie că este unul dintre cei mai discreţi milionari.

În ultimii ani, afacerile Romaero au fost în picaj, de la 89 milioane lei în 2019 la 79 milioane lei în 2020, 52 milioane lei în 2021 şi 69 milioane lei în 2022.

În fiecare din ultimii patru ani, a raportat pierderi de peste 50 milioane lei.

Llistată pe piaţa AeRO a BVB, firma a înregistrat o pierdere netă de 42,6 milioane lei în S1/2023, la afaceri de 24 milioane lei.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.