4 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Cel mai mare producător de arme din Germania cumpără o importantă firmă din țara noastră

Gigantul german din industria apărării Rheinmetall preia un pachet de 72,5% din acţiunile producătorul român de vehicule Automecanica Mediaş, care urmează să devină Rheinmetall Automecanica SRL, anunță instituția printr-un comunicat de presă.

Prin această achiziţie, Rheinmetall intenţionează de asemenea să îşi extindă capacităţile de producţie şi mentenanţă prin adăugarea de vehicule militare la portofoliul său actual.

Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite.

Prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH, grupul german va deţine o participaţie majoritară la compania românească şi va opera sub denumirea de Rheinmetall Automecanica SRL. Restul acţiunilor la Automecanica Mediaş vor rămâne în mâinile investitorilor privaţi.

Automecanica Mediaş este un producător de vehicule speciale şi trailere pentru piaţa civilă şi militară. Uzina din România urmează să joace un rol important în mentenanţa vehiculelor de luptă occidentale livrate Ucrainei precum şi pentru asigurarea suportului logistic.

Cu sediul la Dusseldorf, vestul Germaniei, Rheinmetall produce printre altele tunul pentru tancurile Leopard 2, utilizate de mai multe armate din Europa şi care a fost livrat şi Ucrainei, precum şi Panzerhaubitze 2000, un obuzier care este deja folosit de armata ucraineană.

Creşterea cheltuielilor cu apărarea a ajutat Rheinmetall să afişeze rezultate record pentru anul trecut, astfel că în luna martie 2023 acţiunile Rheinmetall au fost incluse în indicele bursier DAX, care regrupează cele mai importante 40 de acţiuni cotate la Bursa de valori de la Frankfurt. De la invadarea Ucrainei de către Rusia şi până în prezent, valoarea de piaţă a Rheinmetall, un producător de tancuri, muniţie şi alte echipamente militare, s-a triplat.

În prezent, valoarea de piaţă a Rheinmetall este de aproximativ 10,5 miliarde de euro, la un profit operaţional de 754 de milioane de euro în 2022.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.