Cine ar putea fi viitorul premier al României. Nicușor Dan are două propuneri oficiale și șase variante de rezervă

Președintele Nicușor Dan pregătește o a patra desemnare pentru funcția de premier, după aproximativ șase ore de consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni.

Șeful statului are două propuneri oficiale, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, dar surse politice susțin că pe lista variantelor analizate se află alte șase nume, de la diplomați și specialiști în finanțe până la foști miniștri.

Miza este găsirea unui candidat care să poată strânge cel puțin 233 de voturi în Parlament și să pună capăt crizei politice după trei încercări eșuate de formare a unui guvern cu puteri depline.

Sorin Grindeanu și Victor Ponta, cele două propuneri oficiale

Sorin Grindeanu, președintele PSD, și Victor Ponta, fost lider al social-democraților și în prezent deputat UPR, sunt cele două propuneri oficiale pentru funcția de prim-ministru prezentate președintelui Nicușor Dan în timpul consultărilor de luni.

După discuția dintre delegația PSD și echipa șefului statului, Sorin Grindeanu a confirmat public că social-democrații au solicitat mandatul de premier și că el este nominalizarea partidului.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Partidul Social Democrat, ca principalul partid din Parlamentul României, a solicitat președintelui mandatul de premier. Nominalizarea sunt eu! Partidul Social Democrat își dorește să avem rapid un guvern, care să facă rectificarea, să facă bugetul anul acesta.”

PSD susține că România are nevoie rapid de un executiv capabil să adopte rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru anul 2027.

Cealaltă propunere oficială este Victor Ponta, fost premier și fost președinte al PSD, în prezent deputat UPR.

Nicușor Dan ar putea prefera însă un premier independent

În ciuda celor două propuneri politice primite la Cotroceni, scenariul desemnării unui premier independent rămâne în discuție.

Surse politice susțin că Nicușor Dan ar putea înclina spre această variantă după cele trei tentative eșuate de până acum de instalare a unui guvern cu puteri depline.

Pe lista numelor luate în calcul s-ar afla Alexandru Nazare, Luca Niculescu, Eugen Tomac, Leonardo Badea, Radu Burnete și Marius Bostan.

Profilurile sunt diferite. Unele dintre variante vin din zona economică și financiară, în timp ce altele au experiență diplomatică, politică sau administrativă.

Luca Niculescu, varianta cu experiență diplomatică

Unul dintre numele aflate în discuție este Luca Niculescu, fost ambasador al României la Paris și actual coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Niculescu s-a mai aflat în calculele președintelui, fiind propus pentru portofoliul Afacerilor Externe în formulele de guvern care nu au reușit să treacă de procedurile necesare instalării.

Experiența diplomatică și rolul său în negocierile pentru aderarea României la OCDE îl plasează acum printre variantele luate în calcul pentru Palatul Victoria.

Alexandru Nazare, nume vehiculat în timpul crizei politice

Actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, este un alt nume care a circulat în ultimele luni pentru funcția de premier.

Profilul său este legat în special de situația finanțelor publice, într-un moment în care viitorul guvern va trebui să gestioneze deficitul bugetar, datoria publică, rectificarea bugetară și pregătirea bugetului pentru 2027.

În ultimele săptămâni, România a trecut prin mai multe evaluări ale agențiilor internaționale de rating, fără să piardă calificativul din categoria recomandată investițiilor.

Numele lui Nazare a fost vehiculat frecvent pe parcursul crizei politice, iar președintele Nicușor Dan a participat luna trecută și la nunta ministrului Finanțelor.

Eugen Tomac rămâne pe lista variantelor

Eugen Tomac continuă să fie unul dintre numele aflate în atenția președintelui.

Acesta a fost deja desemnat premier în timpul actualei crize politice, dar nu a mai ajuns să solicite votul Parlamentului.

Chiar și după retragerea acelei formule, Tomac ar fi rămas una dintre variantele de rezervă pe care Nicușor Dan le poate lua în calcul pentru o nouă încercare de formare a Guvernului.

Leonardo Badea, varianta din conducerea BNR

Pe lista vehiculată apare și Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României.

Numele său a mai fost adus în discuție de-a lungul timpului în scenarii privind instalarea unui premier tehnocrat, profilul său fiind în principal unul economic și financiar.

Potrivit informațiilor politice disponibile, Badea ar fi declinat însă o eventuală propunere.

În același timp, în discuțiile politice a fost remarcată și apropierea sa anterioară de PSD, Leonardo Badea fiind în trecut parlamentar al partidului.

Radu Burnete, consilierul economic al președintelui

O altă variantă este Radu Burnete, consilier prezidențial pentru politici economice.

Numele său revine în discuțiile privind viitorul premier după ce, luna trecută, a participat alături de reprezentanții fostei coaliții la negocierile privind legea salarizării.

Poziția sa în echipa prezidențială și implicarea în dosarele economice îl plasează printre variantele analizate în scenariul în care Nicușor Dan va opta pentru un profil din afara conducerilor partidelor.

Marius Bostan, cel mai nou nume intrat în calcule

Cel mai nou nume apărut pe lista posibililor premieri este Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională în Guvernul condus de Dacian Cioloș.

Bostan completează astfel lista variantelor alternative la propunerile venite oficial din partea partidelor.

Prezența mai multor persoane cu experiență în economie, finanțe sau administrație indică faptul că la Cotroceni este analizat inclusiv scenariul unui premier cu profil tehnocrat.

Ultimele știri
Citește și...