Postul american ESPN a dezvăluit un clasament mult așteptat al celor mai buni 100 de sportivi din secolul XXI, luând în considerare performanțele începând cu 1 ianuarie 2000.
Legenda înotului american, Michael Phelps, cuceritorul a 23 de medalii olimpice de aur, ocupă prima poziție a clasamentului.
Următoarea pe listă este campioana la tenis Serena Williams, câştigătoare a 23 de titluri de Grand Slam.
Fotbalistul argentinian Lionel Messi, de 8 ori câștigător al Balonului de Aur, se clasează pe locul 3, în timp ce rivalul său portughez Cristiano Ronaldo se află pe poziția 13.
Pentru a întocmi acest top 100, ESPN s-a bazat pe „experţi” din diverse sporturi şi susţine că au fost numărate „peste 70.000 de voturi”.
Cu baschetbalistul LeBron James pe locul patru şi fundaşul Tom Brady pe cinci, Statele Unite plasează patru sportivi în top 5. Acest lucru ar putea fi greu de digerat pentru sprinterul jamaican Usain Bolt, abia pe locul 9, fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, locul 13, şi pilotul britanic Lewis Hamilton, locul 19.
56 din 100 sunt americani
De fapt, 56 dintre cei 100 de sportivi sunt americani. Franţa are trei sportivi în acest clasament, printre care şi Zinédine Zidane, locul 50, care, în mod curios, vine după Thierry Henry, 48. Kylian Mbappé ocupă locul 65
Cu un frumos loc 6, tenismanul elveţian Roger Federer are onoarea de a figura în faţa eternilor săi rivali Novak Djokovic (11) şi Rafael Nadal (12). Spaniolul şi sârbul au în palmares mai multe titluri de Grand Slam (22 şi, respectiv, 24, faţă de 20). Tot la capitolul tenis, scoţianul Andy Murray ocupă locul 80, iar americanca Venus Williams locul 86.
În ceea ce priveşte sporturile, baschetul ocupă un loc fruntaş cu 24 de sportivi, devansând baseball-ul (17), fotbalul (15) şi fotbalul american (12). De remarcat locul 7 al gimnastei americane Simone Biles, locul 29 al lui Michael Schumacher şi prezenţa fotbalistului suedez Zlatan Ibrahimovic (95).
Niciun sportiv român nu se află în acest top.