Dacă Donald Trump ar folosi forța militară pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, Danemarca ar avea opțiuni și dincolo de NATO.
Pilonul central al securității Danemarcei rămâne alianța transatlantică, însă aceasta ar putea fi de puțin ajutor într-o confruntare directă cu Statele Unite, având în vedere poziția dominantă a Washingtonului în cadrul NATO.
În schimb, Danemarca ar putea activa o clauză mai puțin cunoscută din tratatele Uniunii Europene: Articolul 42.7, pactul de apărare comună al UE.
Deși unii analiști susțin că acest articol este chiar mai puternic decât celebrul Articol 5 al NATO, prevederea vine cu numeroase condiții și necunoscute. POLITICO a analizat cinci întrebări-cheie legate de acest mecanism și dacă ar avea sens ca Danemarca să îl invoce.
1. Ce prevede Articolul 42.7?
„În cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre îi datorează ajutor și asistență prin toate mijloacele aflate în puterea lor, în conformitate cu Articolul 51 din Carta ONU. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre.”
Clauza a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona din 2009 și are rolul de a oferi statelor UE o protecție similară celei asigurate de NATO. Textul lasă totuși o marjă de flexibilitate statelor neutre.
Pentru mulți analiști, clauza de asistență reciprocă a UE este „mai constrângătoare” decât Articolul 5 al NATO, întrucât vorbește despre o „obligație” de a oferi „toate mijloacele disponibile”. În schimb, Articolul 5 NATO include formularea „în măsura considerată necesară”, care oferă statelor mai multă libertate de interpretare.
Totuși, după cum subliniază Alexander Mattelaer, profesor asociat la Universitatea Liberă din Bruxelles, „limbajul diplomatic este mai dur, dar capacitățile militare disponibile sunt mai reduse decât în cadrul NATO”.
2. A mai fost folosit vreodată?
Da, o singură dată.
În 2015, Franța a invocat Articolul 42.7 după atacurile teroriste revendicate de ISIS. Mecanismul a permis Parisului să-și retragă o parte din trupele din Africa pentru a le folosi pe teritoriul național, în timp ce alte state UE, precum Germania, au trimis militari în misiuni externe, inclusiv în Mali.
Cererea Franței a fost susținută în unanimitate de miniștrii apărării din UE. În lipsa unei armate europene, ajutorul a fost negociat bilateral cu fiecare stat.
3. Cum funcționează în practică?
Inițiativa aparține statului afectat – în acest caz, Danemarca.
Ulterior, invocarea articolului trebuie acceptată în unanimitate de toate statele membre UE. Aici apare un risc major: țări precum Ungaria ar putea bloca decizia prin veto, spun diplomați europeni.
„Nu cred că Danemarca ar invoca articolul fără să fie sigură că există unanimitate. Ar fi un risc enorm”, afirmă Antonio Missiroli, fost secretar general adjunct al NATO. „Este greu de imaginat că o țară precum Ungaria ar lua poziție împotriva Statelor Unite.”
Există și o zonă gri privind aplicabilitatea articolului în cazul Groenlandei, care a părăsit Comunitățile Europene în 1985, deși rămâne parte a Regatului Danemarcei.
Totuși, comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, a declarat că Articolul 42.7 s-ar aplica „fără îndoială”, poziție susținută anterior și de Comisia Europeană.
4. Ce s-ar întâmpla după activare?
Invocarea cu succes a articolului ar transmite un mesaj „foarte puternic, politic și juridic”, spune Sven Biscop, director al think tank-ului Egmont Institute.
Mecanismul nu presupune o intervenție directă a UE ca instituție, ci lasă deciziile la nivelul capitalelor naționale. Răspunsul ar putea varia de la declarații de solidaritate și sprijin financiar până la asistență militară.
O altă opțiune ar fi solicitarea medierii unui alt stat. De asemenea, activarea articolului ar putea crea baza legală pentru impunerea unor sancțiuni economice.
Eurodeputatul german Sergey Lagodinsky a sugerat că Parlamentul European ar trebui să pregătească o listă de contramăsuri, inclusiv retragerea trupelor americane din bazele europene, interzicerea survolului pentru avioanele SUA sau restricționarea accesului companiilor americane pe piața europeană.
Deși scenariul rămâne ipotetic, Articolul 42.7 ar putea deveni un instrument-cheie pentru Europa în cazul unei crize majore legate de Groenlanda – și un test fără precedent pentru solidaritatea și autonomia strategică a Uniunii Europene.
