1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Comisia Europeană a lansat prima strategie industrială europeană în domeniul apărării. Bugetul: 1,5 miliarde euro

Comisia Europeană lansează prima strategie industrială europeană în domeniul apărării. Obiectivul: O Europă mai sigură și mai independentă, cu o industrie de apărare competitivă și pregătită pentru amenințările viitoare.

Strategia industrială europeană în domeniul apărării (EDIS) stabileşte o viziune clară, pe termen lung, pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării în Uniunea Europeană.

Ca prim mijloc imediat şi central de punere în aplicare a strategiei, Comisia Europeană prezintă astăzi o propunere legislativă pentru un program european pentru industria de apărare (EDIP) şi un cadru de măsuri pentru a asigura disponibilitatea şi furnizarea în timp util a produselor din domeniul apărării.

„Prin noua noastră strategie de apărare industrială, Uniunea stabileşte o viziune clară pentru a ne spori gradul de pregătire industrială în domeniul apărării. Prin programul privind industria europeană de apărare, Comisia prezintă imediat un instrument ambiţios pentru a începe în mod concret punerea în aplicare a strategiei”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Strategia stabileşte indicatori, cu scopul de a măsura progresele înregistrate de statele membre în direcţia pregătirii industriale.

Statele membre sunt invitate să achiziţioneze cel puţin 40% din echipamentele de apărare în mod colaborativ până în 2030, să se asigure că, până la acel moment, valoarea comerţului în domeniul apărării în interiorul UE reprezintă cel puţin 35% din valoarea pieţei UE a apărării

De asemenea, să realizeze progrese constante în direcţia achiziţionării a cel puţin 50% din bugetul lor de achiziţii publice în domeniul apărării în cadrul UE până în 2030 şi a 60% până în 2035.

Buget de 1,5 miliarde de euro

Programul pentru industria europeană de apărare (EDIP) este noua iniţiativă legislativă care va face legătura de la măsuri de urgenţă pe termen scurt, adoptate în 2023 şi încheiate în 2025, la o abordare mai structurală şi pe termen mai lung pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării.

Acest lucru va asigura continuitatea sprijinului pentru baza industrială şi tehnologică de apărare europeană, pentru a însoţi adaptarea rapidă a acesteia la noua realitate.

Programul EDIP include atât aspecte financiare, cât şi aspecte de reglementare. EDIP va mobiliza 1,5 miliarde de euro din bugetul UE în perioada 2025-2027, pentru a spori în continuare competitivitatea EDTIB.

Sprijinul financiar acordat de EDIP va extinde în special logica de intervenţie a EDIRPA (sprijin financiar de la bugetul UE pentru a compensa complexitatea cooperării dintre statele membre în faza de achiziţii publice) şi ASAP (sprijin financiar pentru industriile de apărare care îşi sporesc capacitatea de producţie), pentru a încuraja în continuare investiţiile EDTIB. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.