22.1 C
București
vineri, iunie 6, 2025

Comisia Europeană: România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului. Ministrul Finanțelor: Este ultimul semnal

Comisia Europeană a transmis miercuri o avertizare fermă adresată României, arătând că țara noastră nu a luat măsurile necesare pentru a corecta deficitul bugetar excesiv. Executivul comunitar recomandă Consiliului European să adopte o decizie oficială în acest sens, în contextul lansării analizelor semestriale ale situației economice a statelor membre.

Deficitul României depășește plafonul recomandat

Potrivit comunicatului transmis de Comisia Europeană, cheltuielile nete ale României depășesc cu mult plafonul stabilit pentru corectarea treptată a deficitului, ceea ce pune sub semnul întrebării capacitatea țării de a reveni pe o traiectorie fiscală sustenabilă până în 2030.

„România continuă să se confrunte cu dezechilibre excesive, deoarece deficitele fiscal și de cont curent s-au adâncit, iar competitivitatea costurilor s-a deteriorat în 2024”, se arată în documentul oficial.

Ministrul Finanțelor: România a primit un ultim avertisment

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a reacționat imediat la raportul Comisiei, subliniind gravitatea mesajului:

„România a primit astăzi un ultim semnal că trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat.”

Acesta a precizat că autoritățile române vor analiza recomandările Bruxelles-ului și vor pregăti un plan fiscal realist, cu obiectivul de a asigura stabilitatea financiară și încrederea investitorilor.

Raportul semestrial și contextul european

Pachetul de primăvară al Semestrului European 2025 include evaluarea stării economice și sociale a fiecărui stat membru și oferă recomandări specifice. În contextul creșterii riscurilor de securitate și al volatilității comerciale, CE a activat pentru prima dată clauza națională de salvgardare (NEC), menită să permită creșterea cheltuielilor de apărare fără a compromite sustenabilitatea fiscală.

România a fost inclusă printre cele zece state membre analizate în profunzime pentru dezechilibre macroeconomice, alături de alte economii expuse la presiuni bugetare sau externe.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.