5.2 C
București
marți, decembrie 3, 2024

Continuă negocierile pentru un armistițiu în Gaza: Se anunță un ”progres semnificativ” în discuții

Reprezentanţi ai Egiptului, Hamas, Qatarului şi Statelor Unite continuă, luni, negocierile la Cairo în vederea unui armistiţiu în Gaza, după un „progres semnificativ” duminică, scrie de France Presse.

Egiptul, Qatarul şi Statele Unite, care acţionează ca mediatori, încearcă de săptămâni întregi să obţină un armistiţiu în războiul declanşat de atacul fără precedent al Hamas în Israel la 7 octombrie 2023. Un acord pentru un armistiţiu ar permite în special eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza în schimbul prizonierilor palestinieni din închisorile israeliene.

„Egiptul îşi continuă eforturile intense de a ajunge la un armistiţiu înainte de Ramadan”, care va începe la 10 sau 11 martie, a anunţat AlQahera News, citând un înalt responsabil.

„Există un progres semnificativ în negocierile” care au fost reluate duminică la Cairo fără reprezentanţi israelieni, a mai indicat acest responsabil neidentificat.

Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat iniţial „speranţa” că un acord va fi semnat până luni, înainte de a reveni asupra acestei declaraţii.

Vineri, el a spus că „spera” că o încetare a focului în Gaza ar putea avea loc fi până la începutul Ramadanului. Dar „s-ar putea să nu reuşim”, a avertizat el.

În urmă cu o săptămână, o sursă apropiată de Hamas a indicat că mişcarea islamistă a propus să elibereze câte un ostatic pe zi timp de 42 de zile în schimbul a 10 prizonieri palestinieni pentru fiecare ostatic.

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite din Israel şi duse în Gaza la 7 octombrie în atacul Hamas, care a provocat moartea a 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.