2.2 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Coreea de Nord a simulat un nou atac nuclear tactic ca răspuns la exerciţiile militare comune Seul – Washington

Coreea de Nord a efectuat sâmbătă o nouă „simulare tactică de atac nuclear” cu simulatoare de focoase nucleare montate pe două rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune, scrie AFP.

„O manevră tactică de simulare a unui atac nuclear a fost efectuată în zorii zilei de 2 septembrie pentru a-i avertiza pe inamici despre pericolul unui război nuclear”, a declarat agenţia KCNA.

Operaţiunea a fost un răspuns la exerciţiile militare comune Seul – Washington. Coreea de Sud şi Statele Unite au organizat timp de 11 zile, până pe 31 august, manevrele denumite Ulchi Freedom Shield.

„Au fost lansate două rachete strategice de croazieră cu rază lungă de acţiune, cu focoase nucleare false” înspre mare, la sud, de pe coasta de vest a Coreei de Nord, a adăugat agenţia de presă nord-coreeană.

Statul-Major Interarme sud-coreean a anunţat sâmbătă că un număr necunoscut de rachete de croazieră au fost lansate în jurul orei 4 a.m. (1900 GMT vineri) spre Marea Galbenă.

Joi, regimul nord-coreean a susţinut că a tras două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune ca parte a unei alte „lovituri nucleare tactice simulate”.

Exerciţiile americano-sud-coreene stârnesc sistematic furia regimului de la Phenian, care le percepe ca pe nişte repetiţii pentru o invadare a teritoriului său.

Seulul şi Washingtonul spun că manevrele sunt de natură defensivă şi vizează consolidarea cooperării dintre aliaţi.

Marţi, liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat un centru de comandă al marinei unde şi-a detaliat planurile de război, inclusiv „lovituri simultane de mare intensitate” împotriva poziţiilor militare sud-coreene.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.