16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Demisii pe capete la Spitalul ”Bagdasar Arseni”. Șapte medici nu mai doresc să facă gărzi. Motivele invocate

Şapte medici din cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului ”Bagdasar Arseni” şi-au prezentat luni dimineaţă demisia din contractele de gărzi.

Medicii au motivate acest gest ca o consecinţă a „actualelor condiţii existente în Spitalul Bagdasar” şi invocâ un „risc de malpraxis” care i-ar expune „unor riscuri majore din punct de vedere profesional”.

„În cursul dimineţii 7 medici din cadrul secţiei Clinice Chirurgie Plastică şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi, începând cu data de 1.11.2023, motivând acest gest ca o consecinţă a actualelor condiţii existente în Spitalul Bagdasar şi invocând un risc de malpraxis care i-ar expune unor riscuri majore din punct de vedere profesional, fără nicio altă precizare”, a informat unitatea medicală.

Potrivit sursei citate, conducerea spitalului a solicitat prin note de serviciu semnatarilor să explice detaliat condiţiile şi riscurile la care fac referire.

„După analiza răspunsurilor pe care urmează să le primim vom fi în măsură să precizăm dacă într-adevăr există condiţii şi riscuri care să se manifeste doar pe parcursul gărzilor, nu şi în timpul normal de lucru al celor 7 şi care să justifice această atitudine – sau este doar o reacţie pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală a 5 dintre cei 7 semnatari”, afirmă aceeaşi sursă. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.