Disperat să intre în istorie cu orice preț, administrația lui Trump face presiuni pentru introducerea unei bancnote de 250 de dolari

Administraţia Trump face presiuni pentru a fi tipărită o bancnotă de 250 de dolari cu efigia preşedintelui, ceea ce ar fi o premieră pentru o persoană în viaţă în decurs de peste 150 de ani, relatează AFP citând The Washington Post.

Proiectul face parte dintr-o serie de decizii menite să imprime amprenta lui Donald Trump asupra numeroaselor clădiri sau simboluri ale Statelor Unite, stârnind acuzaţii de cult al personalităţii.

Ziarul a intervievat foşti şi actuali angajaţi ai Biroului de Gravură şi Tipografie (BEP) al agenţiei responsabile pentru moneda naţională. Aceştia au relatat, sub acoperirea anonimatului, despre ordine repetate în acest sens venite de la înalţi responsabili politici ai Trezoreriei – trezorierul Statelor Unite, Brandon Beach, şi principalul său consilier, Mike Brown.

Pictorul britanic Iain Alexander a confirmat, la rândul său, pentru Washington Post, că Donald Trump a aprobat propuneri care includeau, în special, adăugarea culorilor steagului american şi a unui logo care să marcheze viitoarea celebrare a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite.

Apariţia unei persoane în viaţă pe o bancnotă este interzisă din 1866, dată la care „un birocrat de nivel mediu din cadrul Trezoreriei a apărut pe o bancnotă de 5 cenţi”, menţionează ziarul american.

Un proiect de lege care i-ar permite lui Donald Trump să-şi ducă la bun sfârşit proiectul a fost prezentat Congresului în 2025, în cadrul măsurilor legate de aniversare, marcată prin evenimente în iunie şi iulie. Dar acesta a rămas fără urmări. Un purtător de cuvânt al Trezoreriei a declarat cotidianului că serviciul de tipografie efectuează „pregătirile şi verificările necesare”.

Potrivit cotidianului, directoarea BEP, Patricia Solimene, s-a opus autorităţilor, ridicând probleme juridice şi asigurând că un astfel de proiect ar dura ani de zile. Dar ea a fost demisă la sfârşitul lunii aprilie de către Trezorerie. Ea şi-a explicat decizia în faţa personalului său, comentând: „Aici se opreşte responsabilitatea”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.